Dreamstorming

Contesa sangeroasa

2012-02-07T21:48:00.002+02:00

Deşi nu mai sunt demult fană a genului, mi-a picat în mână ieri "Contesa sângeroasă", de Andrei Codrescu, roman care o are la bază pe Elisabeta Bathory, contesa care omora fecioare şi apoi se spăla în sângele lor. Nu, nu am terminat cartea într-o zi şi nu îi fac recenzia. De fapt, m-am oprit undeva la pagina 23 şi un amănunt nu mă mai lasă să duc mai departe lectura.

Nu mai e demult necunoscută ideea că o traumă din copilărie determină comportamentul criminal de mai târziu. Elisabeta Bathory, desigur, a trăit şi ea una, spune aici: câţiva ţărani răsculaţi au intrat în castelul unde locuia şi au ucis tot ce le-a ieşit în cale, inclusiv pe surorile ei. Cităm:

"O auzi pe sora sa, Anicska, spunând semeţ:

-Ştiţi cine suntem noi? Suntem familia Bathory. O să plătiţi toate astea!

Apoi îi auzi pe bărbaţi râzând şi îngânand-o.

-Suntem familia Bathory! Suntem familia Bathory!

Pe urmă un glas mai profund decât al celorlalţi spuse clar, făcând sângele să-i îngheţe în vine:

-Dar tu ştii cine sunt eu? Sunt Gheorghe Doja, spaima nobililor! Şi am venit să răscumpăr moartea tatălui şi a fratelui meu!"

Chiar Gheorghe Doja! Interesant, pentru că a murit în 1514, iar Elisabeta Bathory s-a născut în 1560, deci ar fi fost destul de greu să mai pornească răscoale, fiind trecut în nefiinţă. Dacă romanul ar fi fost scris de altcineva, lipsa de documentare ar fi de trecut cu vederea, dar, dat fiind că Andrei Codrescu a plecat din România la 20 de ani, m-aş fi aşteptat la o cronologie mai bună. Mai trist ar fi dacă greşeala a fost făcută intenţionat, romanul având deja destule dramatizări şi americanisme.

În altă ordine de idei, spuneam mai demult că îmi plac cărţile împrumutate pentru că au tot felul de surprize:

"If I would have the chance to meet William Shakespeare I would probably freak out or go speechless."

Yeah, if he had the... chance to meet you girls, he'd probably freak out too.

Dracula are concurenta

2012-02-02T23:49:00.001+02:00

A început cu Red Riding Hood, iar când Hollywood-ul şi-a dat seama că povestea unei fete care se duce cu mâncare la bunica şi e înghiţită de un lup are destul potenţial pentru o aventură epică, gotică, dramatică etc, basmele reinventate au început să curgă. Şi aşa anul ăsta o să apară Snow White and the Huntsman, cu Kristen Stewart în rolul Albei-ca-Zăpada (??), unde o să fie o bătălie finală de good vs evil. Şi Mirror Mirror, care, din câte am văzut din trailer, e un fel de comedie în care Julia Roberts (?) o interpretează pe vrăjitoarea cea rea.

Ce, nu mai ţineţi minte partea asta?

Lăsând la o parte analiza motivaţiei oamenilor din industria filmului, îmi vine în minte o mică frază din comentariul pentru "Alexandru Lăpuşneanu", şi anume: "George Călinescu spunea că dacă nuvela Alexandru Lăpuşneanu ar fi fost scrisă într-o limbă de circulaţie internaţională, ar fi avut acelaşi succes ca şi Hamlet". Păi da. Nu ştie Hollywood ce potenţial neexploatat are România. Dacă ar afla ei ce poveşti aud copiii noştri înainte de culcare, ar fi geloşi şi s-ar gândi că toată lumea trebuie să le audă. Şi ar renunţa, probabil, la a 15-a adaptare după Albă-ca-Zăpada.

Dacă numai de pe urma lui Vlad Ţepeş au produs câteva zeci de filme, voi vă daţi seama ce se întâmplă dacă un regizor pune mâna pe o carte de-a lui Creangă? Profit instant. Ce succes ar avea la box-office o animaţie după Povestea porcului şi Ursul păcălit de vulpe? Ce saga demnă de Harry Potter ar fi Amintiri din copilărie? Practic şi din Capra cu trei iezi ar ieşi, de bine, de rău, un film 3D filmat în stilul Pan's Labyrinth care să ţină oamenii în cinematografe o vară întreagă.

Dar nu e numai Ion Creangă. "Witness the epic adventures of the Jderi brothers!". Jim Carrey ar avea de lucru câţiva ani buni cu aventurile lui Păcală. Helena Bonham-Carter ar fi genială într-un film despre Muma Pădurii (nu, pe asta chiar aş vrea să pună ochii Tim Burton). Dar revenind, Harap-Alb ar face o trilogie senzaţională, eventual cu Shia LaBoeuf. Ca să nu mai vorbim de Baltagul...

Voi ce idei mai aveţi?

Snowfall

2012-01-30T23:10:00.000+02:00

This bread is baked of clouds

and children hungrily crumb it on the ground,

their fathers quench the thirst of glee with snow,

white extinguishing burning green eyes.

Reveries unwind into thin air

as veins pump into their legs

like living roots.

People stir hot cups of tea.

A raven stirs the air

with its wings.

Lady winter walks her spider

on the streets.

The earth's ticklish skin

is shaking.

We build for each other

rudimentary self-portraits;

cold censures our voice

breaths fly on a lazy wind

to dispute their rightful place

into the sky.

Our winter has never read the script

of commercials

it hasn't received a Christmas card.

Our winter scratches the silence

with the voice of an unclaimed

childhood.

Breakfast at Tiffany's

2012-01-28T23:36:00.000+02:00

Holly: "Do you think she's talented, deeply and importantly talented?"

Paul: "No. Amusingly and superficially talented, yes. But deeply and importantly, no."
Holly: "Do you think she's handsomely paid?"
Paul: "Oh. Indeed."

Holly: "Well let me tell you something, mister. If I had her money, I'd be richer than she is."

Dictatura hazardului

2012-01-09T20:54:00.000+02:00

Lumea se învârte în inimă ca o roată a norocului. Fiecare nume e câştigător.

Queen- Innuendo

Afterword

2012-01-08T16:22:00.001+02:00

Când timpul e la reflux,

orbii rămân pe plajă

să scrie postfaţa.

Să adune scoici.

Palmele li se deschid

ca plante carnivore.

De sub unghii,

litere înnegrite se scurg şi

se lasă înghiţite de mare.

We are so international!

2011-12-22T16:39:00.001+02:00

Romanians have won the Internet! Am aflat zilele trecute că prima sugestie pe Google pentru "Romanians are..." este "smart", iar sugestia e valabilă şi în română, franceză, germană, italiană şi spaniolă. Deci e ok dacă francezii ne dau afară de la ei din ţară, pentru că acum avem Internetul de partea noastră. Şi cum un lucru bun nu vine nicodată singur, am găsit şi o melodie care informează lumea întreagă despre "potenţialul" nostru. Femeile, mai exact. E vorba de Pitbull feat. Chris Brown- International Love. Acum, eu mă simt, desigur, flatată. Dar hai să vedem în ce odă plină de sensibilitate ne cântă cei doi frumuseţea.

Când zic "cei doi", trebuie să recunosc că mă refer la Pitbull, pentru că de fapt de pe buzele lui uşor asimetrice iese respectivul compliment şi domnul acesta nu-mi dă pace. De când am văzut primul videoclip de-al lui, au început să apară câteva întrebări. Unu: ştiu că e de modă veche să-şi foloseşti numele adevărat pe scenă, dar "Pitbull?". E un nume de câine. Rău, dar e un câine. Pentru că numele de oameni sunt prea folosite şi n-ai vrea ca atunci când cineva aude de tine, să se gândească la un om; e mult mai bine să se gândească la un mamifer cu patru labe, cu botniţă, care latră. Doi: aşa arată el? Adică aşa stau buzele lui în mod normal? Poate a suferit vreau accident mai grav şi a rămas cu o semi-paralizie, iar acum practică terapia prin muzică, după modelul Melody Gardot, caz în care îmi cer scuze. Dar nu cred. Şi mă întreb, dintre toate melo...cânte...ăăm...chestiile pe care le-a cântat, n-a fost nici măcar una care să nu-l facă să se stâmbe de parcă ar avea ceva acru sub nas?

Dar divagăm. Să revenim la câinii noştri. Iată versurile glorioase (1:10)

"I’ve been to countries and cities I can’t pronounce
And the places on the globe I didn’t know existed
In Romania she pulled me to the side and told me Pit you can have me and my sister."

După mine, primele două versuri nu-şi prea aveau rostul. Adică ştim deja, dl. Pitbull, că nu poţi pronunţa numele oraşelor prin care treci şi stim deja că pentru tine harta lumii arată aşa:

Îi mulţumim cu această ocazie domnului Pitbull că în încercarea lui de a deveni "cel mai internaţional" a călcat pe plaiurile noastre, a relaţionat cu locuitoarele indigene dintr-un club oarecare şi, mai mult, a dus şi vestea mai departe. Acum să nu intrăm în polemici serioase de genul e adevărat/nu e adevărat, e publicitate bună/publicitate rea, până la urmă există departamentul de oameni îngrijoraţi care deja au început n campanii pentru oprirea popularizării melodiei (lol.) Omul poate a văzut şi lucruri mai elevate în Bucureşti, dar într-un fel nu prea îl aud cântând despre Casa Poporului. Ar cânta în acelaşi fel şi despre o clasă de olimpici la fizică. Cât despre reputaţia proastă a româncelor...sunt curioasă dacă ascultătorii lui fideli "internaţionali" sunt atenţi la versuri. Săracul artist, totuşi, după sistemul lui de valori, ne face un compliment, şi atâţia oameni sunt jigniţi. Citez: "foarte urat din partea lui … si nu cred ca toate sunt asa cum zice el , sunt tari unde e mult mai rau de atat … ar trebuiii sa se sesizeze cineva sa ii faca ceva ,desi nu cred pt ca noi suntem Romania".

În caz că se hotărăşte să mai revină în România pentru teste mai amănunţite, ar trebui să aibă grijă, mai ales în perioada asta delicată pentru câini....

64 de cuvinte

2011-12-21T22:50:00.001+02:00

Aşa se mai întâmplă câteodată

să ne împingă muzica de la ultimul etaj,

iar aripile să n-aibă loc să se deschidă.

De-asta ne plac cântecele de leagăn

care ni se agaţă de urechi

ca un cercel ieftin de plastic.

Şi în timp ce noi dormim cu noaptea

ca un căluş la gură, sufletul ne

dansează pe o cunună de spini

în peştera din ureche.

Nume

2011-11-30T16:05:00.001+02:00

Scriam nume pe un geam aburit şi dincolo de sticlă ploua ca-ntr-un oraş străin.

Strada încăpea în trei silabe. Număr impar. Maşinile înaintau pe stradă ca o sevă bătrână. Ploaia închidea rănile trotuarului şi ochii semafoarelor. Stingea oamenii care erupeau din propria scoarţă. Doar în mâna întinsă a unei cerşetoare se odihnea oraşul.

Străin. Îl vedeam printre vocale şi consoane, aşezat ordonat. Lumea semăna cu un caiet de elev silitor. Fără mâzgăleli sau tăieturi. Doar din când în când literele se scurgeau unele în altele. Şi toate lucrurile aveau un nume pe care îl repetam până când îşi pierdea înţelesul. O vreme mi s-a părut că ar rima cu ploaia, dar apoi n-a mai însemnat nici ea nimic.

Toate se înghesuiau printre litere aşa cum se înghesuie oraşele pe hartă, iar ţie nu ţi-a rămas niciun loc în care să te arunci.

Îţi bântuiai numele, aşa cum bântuie oamenii locurile prin care trec.

The Artist's Model / Before Sunrise

2011-11-16T21:01:00.001+02:00

Nu ştim răspunsurile la marile întrebări- cine suntem şi de ce suntem capabili- până ce nu ni se pun aceste întrebări. Abia atunci aflăm dacă putem răspunde sau nu. (Salman Rushdie)

Pietre în alb

2011-11-13T11:42:00.001+02:00

Luna Amara - Pietre in Alb

Luna Amară - In gol

Luna Amara - Doar gândul

Luna Amara - Are We Happy Now

Noiembrie

2011-10-29T21:56:00.000+03:00

Noiembrie are unghii lungi, de piatră, pe care înfloresc frunze uscate. Pe care se exilează uneori zâmbete. Noiembrie zgârie copacii cu unghiile lungi. Scoarţa se crapă. Buzele se crapă. Noiembrie şuieră un cântec, iar oamenilor le îngheaţă urechile. Şi mâinile. Palmele se înghesuie una-n alta şi îşi ţin de cald.

Trotuarele sunt pline de ambalaje de dulciuri. Copiilor le sângerează rugăminţile printre buzele crăpate. Noiembrie se împleticeşte pe străzile de provincie şi lasă în urmă numai cioburi roşii. Oamenii sărută pământul cu tălpile. Cu mâinile. Şi scriu cerul din ochi împăienjeniţi. Casele îmbătrânesc o dată cu oamenii şi cu lucrurile din ele. După un timp, ferestrele au ochi miopi, iar pereţilor li se înfundă urechile cu mucegai. Iar timpului i se face lene şi cască înainte să se întample ceva.

În noiembrie oamenii nu-şi spun basme. Îşi scriu scrisori. Cerneala e toamnă topită într-o călimară de pe vremea părinţilor. Basmele se ascund sub pat şi nu ies nechemate.

Noiembrie se agaţă de acoperiş cu unghiile lungi şi trage cu urechea la radio după 9 seara. Oamenii cântă despre ea. Şi despre grădini în care florile miros a bătrâneţe.

Noiembrie îşi strânge umerii. Îngenunchează. Înnoptează pe străzi. Şi oamenii se împiedică de părul ei roşu ca luna.

Silent Strike - Dus sus

Outside looking in

2011-10-23T23:29:00.000+03:00

Cu-amurgul despletit pe umeri,

închid ochii şi îi trântesc realităţii uşa în nas.

Astăzi nu ies din camera mea.

Închid ochii şi îi trântesc realităţii uşa în nas,

dar lemnul podelei nu-mi îmbrăţişează tălpile reci.

Numai ochii par să mi se înţeleagă bine cu sticla.

Fereastra mă priveşte fix,

pătată de povara clipei.

Eu clipesc prima,

scuturându-mi praful de pe gene

şi palma descuiată din priviri

îşi coase liniile pe sticla aburindă.

Afară se lasă toamna peste fluturi,

iar oamenii îşi dăruiesc rădăcini în loc de flori.

Îi vine cerului să plângă

din nori orbi şi albaştri

pe pământ şi pe foi.

Deine Lakaien- One night

Cum să impresionezi pe Facebook- trucuri pentru avansaţi

2011-10-06T00:02:00.000+03:00

Am spus avansaţi? Oricum, sunt câteva detalii care, adăugate, vor fi sarea şi piperul unui profil de Facebook şi îl pot scoate pe utilizator din anonimat. Iată doar câteva:

Current city/Hometown: se poate lăsa un nume de oraş localizabil pe hartă, dar la terms and conditions nu se impun doar astfel de locuri, până la urmă se poate lua înţelesul metafizic al locaţiei. Variante: Neverland, Land of Sorrow etc.

About me: piesa de rezistenţă. Cele mai populare două variante sunt: 1. descriere de 30 de rânduri în care utilizatorul exersează toate figurile de stil de care a auzit şi îşi mărturiseşte direct romantismul/avangardismul; folosită corect, tehnica lasă impresia unui artist încorsetat de regulile societăţii, traumatizat de trecutul plin de experienţe existenţiale, elitist, neînţeles, profund, foarte, foarte înţelept şi, nu în ultimul rând, autodidact (astfel, el mai rar învaţă de la cineva: "Viaţa m-a învăţat că...", "Am descoperit că..." ş.a.m.d.). 2. câteva cuvinte, aparent fără legătură între ele. Exemplu: "spre.timp.oglindă.drum.lumină.durere.încă."

Relationship status (opţional): "It's complicated". Toţi cei care ajung pe profilul respectiv trebuie să ştie că tu ai probleme în dragoste. Pentru fete: într-o relaţie cu o fată. Până la urmă multe genii au avut o sexualitate mai confuză şi au încercat în ambele părţi. Un ignorant ar putea interpretata greşit acest gest, dar pe noi ne interesează doar iniţiaţii.

Employer: 1. dacă utilizatorul nu are experienţă profesională, rubrica se poate lăsa necompletată, sau se poate adăuga o meserie neremunerată (ex: "dreamer"). 2. dacă utilizatorul are experienţă profesională, poate să facă un mini-cv şi să enumere toate job-urile avute vreodată, inclusiv activităţile care practic nu sunt meserii. Exemplu: dacă ţine un jurnal - scriitor; dacă îşi face singur(ă) poze- fotograf etc etc.

People Who Inspire You: foarte mulţi oameni de care a auzit cam toată lumea şi despre care nu ştii de fapt mai nimic.

Favorite Quotations: multe citate, din cât de mulţi autori poţi găsi. Eventual până când se atinge limita de caractere. Avem de-a face cu un om citit, totuşi.

Music: pe lângă artiştii care sunt deja favoriţi, se adaugă şi câţiva de la care ştii una, maxim două melodii, dar care îţi deschid automat poarta spre o imagine de cunoscător (Nirvana, HIM, Guns n' Roses, Pink Floyd, Bob Marley, Mozart).

Books: toate cărţile citite, mai ales lecturile pentru bac, plus cărţile pe care trebuia să le citeşti, plus cărţile pe care le-ai început dar nu le-ai terminat, plus cărţile pe care nu le-ai citit, dar ai văzut filmul/ai citit rezumatul pe Internet.

Games: vezi "Current city/Hometown".

Sports: idem. Plus mersul pe jos, trebuie să se afle că faci un bine planetei.

Activities: în general, sunt de preferat daydreaming, laughing, thinking (!), surviving, creating, singing ~~under the shower~~, reading.

Interests: crucial. Estetica, autorii latini, ontologia fundamentală la Heidegger, contemplarea boltei cereşti, mistica orientală.

Photos: 1. un singur album care conţine poze cu diferite părţi ale corpului, cu excepţia feţei. Până la urmă, ce este faţa? Iar când adaugi alţi utilizatori care nu te cunosc şi (culmea!) vor să vadă dacă te ştiu de undeva, trebuie să intuiască asta contemplându-ţi genunchii, bijuteriile, şapca, fundul, de ce nu? 2. un număr de albume multiplu de 10, unul pentru fiecare moment al vieţii tale (mulţi ignoranţi subestimează importanţa evenimentelor mărunte, necunoscând impactul interior), plus un album dedicat fotografiilor artistice găsite pe Internet. Important: sub fiecare poză se va scrie un citat, indiferent de natura pozei sau semnificaţia ei. De exemplu: un portet în care subiectul priveşte melancolic înspre staţia de autobuz- "Un suflet trist ucide mai repede decât un microb."; o poză de grup în faţa pub-ului: "Ce haioasă e tinereţea, pe dinafară sclipeşte şi pe dinăuntru nu simte nimic!"

Şi, ultimul, dar nu cel din urmă, Notes: aici se va scrie mult. Artistul va da frâu liber, în momentele de revelaţie, valului de întrebări, (in)certitudini, suferinţe, cugetări, învăţături, gânduri către persoana iubită în special.

Pe lângă toate acestea, se vor adăuga în mod periodic citate şi versuri de melodii, dar fără ca acestea să eclipseze statusurile în care se declară suferinţa sau se descriu ritualurile simple, dar cu înţelesuri ascunse (ceaşcă de ceai şi faţă de masă cu flori galbene. kanal d. pufuleţi. încercare.).

Observaţie: Tutorialul de mai sus se bazează pe observarea atentă, timp de un an, a câtorva zeci de oameni.

Reclamă

2011-10-03T23:07:00.001+03:00

http://roxana-rosca.blogspot.com/

A trecut ceva timp şi mi-am amintit că mie îmi place fotografia, iar mai nou nu mă mai dezamăgeşte camera compactă
My new baby here ♥

Să fie un an bun!

2011-10-03T21:31:00.000+03:00

Prima zi de facultate. Singura ocazie, exceptând sesiunea, cu care se adună toţi studenţii. Dar prima zi de facultate nu are nimic din aerul tensionat al perioadei examenelor, căci astăzi holurile universităţii nu au fost invadate de oameni încercănaţi, care îşi rod unghiile aşteptând rezultate, blesteamă profesori printre hohote de plâns sau ţipă victorioşi. Astăzi este o zi festivă, care a adunat laolaltă, asemenea bâlciului, sute de oameni care n-au neapărat treabă într-un loc, dar trebuie să fie văzuţi acolo. Şi aşa, valuri de viitori academicieni şi-au scos veşmintele de sărbătoare din dulap, şi-au pus încălţările noi şi au pornit la drum, poate-poate le va fi remarcat potenţialul... intelectual.

Practic, treaba pe care o are un student de rezolvat în prima zi durează maxim 10 minute (depinde de cât de dispus eşti să-ţi şifonezi hainele atunci când copiezi orarul), cursurile se exclud pentru că în zilele de sărbătoare nu se munceşte. Dacă (dacă!) vrei să munceşti, legile nescrise ale "satului" te condamnă. Oricum, e destul de amuzant să vezi o mare de fete îmbrăcate aproape ca la nuntă defilând pe tocuri care abia le susţin, în timp ce băieţii se postează pe băncile de la intrare, unde, ascunşi frumos în spatele ochelarilor de soare, pot observa în voie recolta de toamnă.

De mâine, sacra ucv n-o să mai fie atât de interesantă pentru publicul larg. Dar are ceva poetic şi până acum e cel mai bun loc în care am făcut people watching.

Lecturi de vacanta

2011-09-27T01:22:00.000+03:00

Pădurea norvegiană-Haruki Murakami
Fraţii Karamazov- Dostoievski
Hoţii de frumuseţe- Pascal Bruckener
Visul copilului care păşeşte pe zăpadă fără să lase urme-Gabriel Chifu
Luni de fiere-Pascal Bruckner
Cimitirul din Praga-Umberto Eco
În iad toate becurile sunt arse-Dan Lungu
Amintiri din casa morţilor-Dostoievski
Jurnal II- Mircea Cărtărescu
Numele trandafirului-Umberto Eco

DIFERÍT, -Ă, diferiţi, -te, adj.

2011-09-22T18:38:00.001+03:00

DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit.

ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj.2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artişti, scriitori, oameni de ştiinţă) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobişnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant.

De pus pe oglinda din baie a puştilor care se autoproclamă astfel, fără să aducă măcar un argument convingător. Încep să cred cu tărie că, treptat-treptat, normalul (normalul comportamental, vestimentar) începe să devină noua formă de rebeliune. Să fi asaltat de câte 2-3 ori pe an de noi curente care mai de care mai absurde şi să rămâi indiferent lor trebuie să fie o dovadă a individualităţii puternice, sau cel puţin a unei oarecare maturităţi. Evident că figurile cu adevărat originale se găsesc în doze destul de mici şi că inevitabil un om adoptă sau se inspiră din diverse concepte create de alţii, dar de unde a mai apărut şi pretenţia stupidă a copiilor de a fi tratate ca nişte spirite superioare şi deosebite?

Chiar dacă o timidă voce interioară îmi spune că încep să îmbătrânesc şi să devin demodată conform noilor standarde, o să dau totuşi glas umilei mele păreri. Cu toată consideraţia pentru semenii mei cu maxim 5 ani mai tineri, să-ţi porţi pantalonii cu turul foarte, foarte jos, sau, invers, exagerat de strâmţi, eventual asociaţi şi cu o pălarie şi ochelari falşi, plus un scandalos tatuaj cu un kanji japonez, deşi îţi asigură accesul la toate majoratele cool, nu sunt nicidecum originale, aşa cum a fost păcălit el să creadă. Sunt mulţi ca el şi deja se pierde în mulţime. Original şi aproape exotic e un copil de 14 ani care poartă ochelari cu lentile groase de nevoie, e olimpic la 5 materii şi îi place să stea în bibliotecă. Diferită nu e nicidecum o fătucă infatuată care abia a trecut de la ignoranţă la mediocritate şi, îmbătată de sentimentul propriei importanţe, aruncă citate găsite pe internet sub pozele de Facebook în care îşi etalează, cu şi mai multă mândrie, fizicul răvăşitor. Diferită e colega ei care, mai discretă şi mai puţin snoabă, culege respectivele vorbe de duh din cărţi pe care le citeşte din scoarţă-n scoarţă, şi nu face risipă de dovezi de inteligenţă acolo unde oricum n-ar fi recunoscută. Dar nu toţi sunt aşa. Mai sunt şi câţiva care au aruncat o privire prin cercurile mai înalte şi au înţeles că e nevoie de arme mai evoluate. Şi aşa orice neînţeles care face o poză alb-negru cu telefonul Blackberry unei cutii poştale se recomandă brusc ca fotograf amator (în timp ce adevăraţii fotografi investesc de sute de ori mai mult timp, efort şi bani în câteva fotografii la care aşteaptă şi critici). Să nu uităm şi filosofii reţelelor sociale, care în dispreţul lor faţă de "mainstream" îşi scot la înaintare "originalul" talent literar postând note erotico-filosofice penibile şi puerile în care se fac mai degrabă de râs.

Unii oameni sunt ca ambalajele dulciurilor. Frumoase, colorate, dar dacă te uiţi puţin la ingrediente îţi dai seama că nu merită cumpăraţi.

Îi admir pe toţi cei care sunt emo/hipsteri/eco/ş.a.m.d. şi ştiu să poarte şi o conversaţie în care să-şi explice crezul, dar nu găsesc nimic spectaculos sau diferit la cei care aşteaptă cu nerăbdare sosirea unei alte mode, în speranţa că o să treacă încă o dată drept exemplare unice. Departe de a fi o mărturie a originalităţii, astfel de comportamente nu fac decât să arate spiritul gregar şi nesiguranţa în propria persoană. Dar şi mai mult îi admir pe cei care n-au nevoie de altfel de instrumente pentru a-şi pune în evidenţă personalitatea şi, mai ales, nu îşi poartă propriile calităţi sau realizări ca pe un bilboard fosforescent. Deşi ar trebui din când în când să ni se mai dea o palmă peste faţă.

"Trăim într-o epocă de uriaşă, fantastică explozie, expansiune şi înstăpânire a prostiei ca valoare."- I.D.Sîrbu

Noir

2011-09-20T23:28:00.000+03:00

Parcul e un cinematograf gol

în care plouă alb-negru

şi mut.

Deasupra băncilor e noapte.

Lumina se strecoară pe sub tălpi,

acolo unde nu o vede nimeni.

Părului meu îi era dor de vânt,

mie îmi era dor să mă găsesc întâmplător

în locurile unde m-au ascuns alţii.

Vântul rimează cu ecoul unei chemări

venite din altă emisferă a sufletului.

Melody Gardot- The Rain

2011-09-16T21:42:00.000+03:00

Între noi se topeşte un munte de sare

şi îşi închide uşor acolada tot întunericul lumii.

În mărgele ne răsfirăm dezordonat

pe harta locurilor părăsite de timp.

Umbrele pe care le-am împodobit îşi freacă gâtul de durere.

Nu ne putem înţelege decât dacă ne deşirăm ca două gheme de aţă şi

apoi ne încurcăm firele

(tu eşti înodat în părul meu,

iar eu nu mă pot dezlipi de coloana ta vertebrală)

Uneori, eu nu-ţi dau dreptul la uitare,

tu mă condamni la un prezent inopinat.

Trasând gânduri imperfecte

pe drumuri bătătorite de cuvinte

ne trăim pe nerăsuflate.

Otherwheres

2011-09-03T13:22:00.000+03:00

Toată vara mi-am făcut provizii de frumos.

Vara se usucă între paginile unui caiet

umplut într-o singură noapte,

sufletele îşi îmbracă şi ele hainele groase,

din solidaritate- ştiu că apusul scoate în evidenţă

ochii negri şi albastrul din violet.

Nu-mi număr frunzele care cad- copilul din mine

se joacă printre ele

fără să ştie ce e toamna.

(dacă i-aş putea spune ceva, ar fi să nu se teamă de oamenii mai mari,

pentru că, deşi n-o vede încă, sunt tot copii care se împiedică într-o pereche mai mare de pantofi.)

Nu mai privesc ceasul la fel de des şi

mi-am aruncat busola, pentru că

oamenii se găsesc, nu se caută.

Îmi plac oamenii care au învăţat

să vorbească tăcând.

Oricum, cuvintele sunt cel mai sterp pământ.

2011-08-30T15:42:00.000+03:00

E uşor să înfrunţi oamenii

atunci când priveşti prin ei ca printr-un geam spart

cu vedere spre iarnă.

Who?

2011-08-25T00:33:00.000+03:00

Who is Leonard Cohen?

You know, that's something you should never ask yourself. There were certain tribes of Indians in North America and when the white men came, they tried to give them mirrors, but they didn't want them. They said: "Your face is for other people to look at, not for you to look at." So I never ask that question...who is Leonard Cohen?

La Mer

2011-08-15T14:02:00.000+03:00

Alice Cooper- Hell is living without you

Si pana la urma mi-a placut

2011-08-03T23:56:00.003+03:00

Despre Sucker Punch e vorba. Am fost destul de sceptică în privinţa filmului, mai ales din cauza trailer-ului, care nu reuşeşte să-i prindă esenţa, dar până la urmă m-a convins soundtrack-ul. Şi, în ideea că, dacă filmul nu e bun, măcar îmi delectez urechile, mi-am făcut curaj şi am început să privesc. Not bad. Not bad at all.

Şi cum asta nu e tocmai o recenzie, o să evit prezentarea poveştii în mai mult de o frază. Pe scurt, o fată (Emily Browning) e trimisă pe nedrept de tatăl ei vitreg la un sanatoriu, iar acolo se retrage într-o realitate alternativă pentru a supravieţui şi evada. De aici, e ca şi cum ai încerca să povesteşti Inception. În primul rând pentru că limitele dintre realitate şi ficţiune sunt foarte vagi, iar asta n-a ajutat niciodată rezumatele simple; în al doilea rând pentru că (şi aici vorbeşte subiectivitatea mea) în filmul de faţă ideea e mai sus decât acţiunea sau personajele, care nu sunt decât un instrument.

Modul în care regizorul (Zack Synder) pune în scenă o temă complexă (libertatea, dar nu numai acea libertate, îngrădită de pereţi strict concreţi) e cel puţin originală. Scenele de acţiune, efectele, fetele alea sunt un ambalaj destul de bun şi te păcălesc. Din păcate unii oameni s-au oprit aici, dovada fiind recenziile pripite. Da, vizualul deschide poarta spre film, dar nu e aspectul cel mai semnificativ. Părerile sunt exteme: unii au spus că e foarte bun, alţii că e foarte prost, iar asta datorită faptului că filmul e unul al extremelor: toate elementele pop culture adunate la suprafaţă, iar mai jos un substrat care dă de gândit. Sunt două planuri care abia interacţionează. Puteau fi amestecate, şi atunci ar fi ieşit o dramă ieftină, dar parcă mă bucur că au rămas aşa.

O dată ce îţi dai seama unde e de fapt esenţa filmului, toate accesoriile de care se serveşte acesta pentru a atrage atenţia asupra sa devin totuşi puţin supărătoare. Câţiva dragoni, roboţi şi zombi nazişti care funcţionează pe abur ( ? ) parcă jignesc ambiţia de a dezbate problema libertăţii şi a capacităţii minţii umane de a crea o altă realitate, care să te ajute să supravieţuieşti. Daaar, un minus trebuia să fie undeva, şi de fapt nu e chiar un minus, e o redare destul de plauzibilă a ceea ce ar crea mintea generaţiei tinere.

Ştii că ai văzut un film bun dacă la sfârşit rămâi cu întrebări, iar la acest capitol Sucker Punch stă foarte bine. Contestatarii care nu au văzut nimic profund au rămas evident blocaţi undeva la nivelul cel mai jos de interpretare, problemă numită într-un cuvânt "superficialitate". Celor care au răbdarea şi capacitatea de analiză necesară, le recomand filmul (versiunea extended cut ar fi ideală). Şi soundtrack-ul, care e mindblowing.

Sucker Punch (OST) - 03 - White Rabbit - Emiliana Torrini

A, şi dacă l-aţi văzut deja, sunt curioasă cum vi s-a părut :)

In tara orbilor

2011-07-28T01:22:00.004+03:00

Citim pe silabe din oglinzi, sărind peste descrieri şi cuvinte noi, ne căutăm rezumatul în biblioteci.

Ruginesc chei pentru odăi scufundate în marea de sub pleoape, dar cine să ne-nveţe să coborâm în noi?

Ne-am obişnuit să inspirăm aerul expirat de alţii.

Soarele ne luminează inegal; fruntea unora are galbenul unui curcubeu, a altora- galbenul unei pagini vechi.

"Why do we sacrifice our beautiful ones?" Pentru că frumosul nu ştie să lupte murdar.

Vorbim mult, neîntrebaţi, dar nu răspundem niciodată la propria chemare.

Unele conştiinţe sunt lupi singuratici care urlă la o lună în eternă eclipsă.

Singurătatea ne displace, dar nici oamenii nu ne interesează; îi folosim ca să ne disociem de ei, iar apoi le ducem dorul.

Ar trebui să revenim la noi ca la o casă părintească, nu ca la un hotel.

Urâtul şi frumosul au existat mereu, iar noi suntem puntea care le leagă.

Emily Browning- Sweet Dreams (are made of this)

2011-07-26T18:52:00.000+03:00

"E şi aşa greu să reconstitui gesturi şi si sentimente ale unui personaj care cu siguranţă arde de iubire adevărată, dar nu ştim niciodată dacă exprimă ce simte sau ceea ce regulile discursului amoros îi prescriu- iar pe de altă parte, ce ştim noi despre diferenţa dintre pasiunea simţită şi pasiunea exprimată şi care dintre ele se manifestă mai întâi? Atunci el stătea şi scria pentru sine, iar asta nu era literatură, stătea într-adevăr acolo scriind ca un adolescent ce urmăreşte un vis imposibil, brăzdând foaia de lacrimi, nu din pricina absenţei celeilalte fiinţe, care pură imagine fusese şi când era prezentă, ci din înduioşare de sine, îndrăgostire de iubire..."

Umberto Eco- Insula din ziua de ieri

Nu caut aplauzele timpului şi nici ale oamenilor ce nu ştiu să privească.

2011-07-16T21:17:00.002+03:00

Astăzi, gândurile se nasc şi mor tot în mine,

fără să îşi ia zborul spre un apus oarecare.

Nu le îndes în cuvinte;

le las să se zbată în vene

şi să moară în cearcăne,

sufocate de o dragoste egoistă.

Amintirea lor îşi întinde rădăcinile în sus,

spre tavan - un cimitir de idei care

le întâmpină cu largi reverenţe.

Delord- Inseguirsi

2011-07-16T20:39:00.002+03:00

E o mare dovadă de curaj (şi de dragoste) să umpli golurile din sufletul altuia şi să nu-ţi pese de ale tale. Să fabrici un întreg în timp ce tu te fragmentezi.

Gustavo Santaolalla - "De Ushuaia a la Quiaca"

Alfabetul cărturăresc

2011-07-13T15:28:00.002+03:00

Cărţi, cărţi, cărţi.

Preluată de la Nebunii au propria lor lume

“Pentru această leapşă, înşiruie câte o carte preferată al cărei titlu începe cu câte o literă din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi Q, X sau K, o poţi înlocui cu o carte preferată care conţine acea literă în titlu. Ai voie sa pui în lista ta şi cărţi care nu aparţin beletristicii”.

A – Apă pentru elefanţi- Sara Gruen

B – Băiuţeii, Filip şi Matei Florian

Bătrânul şi marea- Ernest Hemingway

C – Copilul-umbră- P.F. Thomese

D – Despre neajunsul de a te fi născut- Emil Cioran

E – Eleganţa ariciului- Muriel Barbery

F – Ferma animalelor- George Orwell

G – Gemenii- Mircea Cărtărescu

H – Hristos răstignit din nou- Nikos Kazantzakis

I – Istoria calviţiei mele- Arnon Grunberg

Î – În noapte- Haruki Murakami

J – Jurnalul fericirii- Nicolae Steinhardt

K – Fraţii Karamazov- F.M. Dostoievski

L – Lacrimi şi sfinţi- Emil Cioran

M – Mecanica inimii- Mathias Malzieu

N – Numele trandafirului, Umberto Eco

O – Orbitor- Mircea Cărtărescu

P – Paria- Pascal Bruckner

Q – ...

R – REM- Mircea Cărtarescu

S – Seducătoarea din Florenţa- Salman Rushdie

Ș – NaŞul- Mario Puzo

T – Tigrul Alb- Aravind Adiga

Ț – Ţara zăpezilor- Yasunari Kawabata

U – Umbra vântului- Carlos Ruiz Zafon

V – Viaţa pe un peron- Octavian Paler

W – Wuthering Heights, Emily Brontë

X – ...

Y – Jane EYre- Charlotte Bronte

Z – Zorba grecul- Nikos Kazantzakis

Cumplitul, terifiantul Bacalaureat.

2011-07-04T15:25:00.000+03:00

Am zis că nu vorbesc despre bac şi chiar am încercat să mă abţin, dar n-a fost să fie. M-aş fi abţinut în continuare de la comentarii, dar acum... 1 oră am auzit la televizor o opinie cât se poate de amuzantă despre situaţia sărmanilor elevi. Spunea aşa un domn: elevii chiar au învăţat şi ar fi luat note mari, dar nu au putut să mai facă nimic, şi asta din cauza autorităţilor, diabolice de altfel, care au hotărât să fie instalate camere de supraveghere în sălile de examen. Argumentul principal era: "Nici domnul ministru atunci când e înconjurat de presă nu se mai exprimă la fel". Da, bine. Circulă o vorbă foarte simpatică pe internet- "I could eat a bowl of alphabet soup and s**t a better argument than that." Scuzaţi cuvântul. Nu ştiu cine este stimabilul domn care în empatia sa le ia atât de mult apărarea elevilor care au picat cu sutele, dar, în calitate de persoană care a trecut de bac fără alte fiţuici decât cele din cap, I beg to differ. Cumva mi-e foarte greu să înţeleg cum te poate deruta pe tine o cameră de supraveghere montată în spatele clasei, sau un supraveghetor mai strict. Nu e ca şi cum camera ar da zoom pe lucrarea ta şi ar transmite în timp real perlele la televizor. Şi în emoţia momentului te pierzi şi la "text dramatic" vorbeşti despre Ştefan Gheorghidiu, pentru că tipul era chiar dramatic.

A, de fapt n-au mai putut să copieze. Adică au dat bani pe toate fiţuicile alea frumos legate, cumpărate de pe net, şi acum ei nu îi lasă să le folosească? Vă simt durerea. Câteodată e amuzantă mentalitatea românească. După ce că acum educaţia e în mod oficial într-o situaţie... aşa cum e, tot se face gălăgie şi se încearcă să se dea vina ba pe organizare, ba pe subiecte, ba pe conducere etc etc. În primul rând e vorba de efortul pe care e elevul dispus să-l depună. Dacă e crescut de mic în spiritul "fă şi tu cumva să te strecori, chiar dacă nu meriţi", normal că n-o să se ducă de bună voie la bibliotecă. Atunci când un tânăr care a terminat clasa a 12-a spunea că Nichita Stănescu e o autoare şi "Iona a fost prins de către peşte, e dornic de înavuţire. În final îi dă ascultare lui Dumnezeu şi va face ce ia spus", umila mea părere e că problema e la el. Logică avem şi noi de la natură, totuşi.

Notele de anul acesta nu sunt oglinda profesorului, sunt oglinda societăţii în general. Şi cred că o să treacă mulţi ani până când o să ne revenim. E trist că rata de promovabilitate de atât de scăzută, dar dacă stau să mă gândesc că (şi asta ştiu sigur) în anii trecuţi anumiţi elevi au luat note de peste 9 în condiţiile în care nici măcar nu ştiau sigur ce aveau de învăţat, parcă mă şi bucur. Se ajunsese destul de departe cu fenomenul copiatului, s-au distrus prea mulţi copaci pentru câteva foi care au ajuns până la urmă să fie împrăştiate prin băi. Poate aşa se automotivează şi la anul pun mâna pe carte, măcar atât ştim că se poate şi nu depinde de alţii.

Keep the streets empty for me

2011-06-22T21:52:00.002+03:00

În fiecare oraş ar trebui să existe măcar o stradă pustie. Toate îmi par suprapopulate, mai ales noaptea. Ar trebui să existe cineva care să gonească de pe bănci umbrele care au rămas îmbrăţişate într-o masă neagră, amorfă. Şi cuvintele care au aţipit în copaci şi se împrăştie ca un stol de păsări speriate la cea mai mică şoaptă. E mizerie pe jos, oamenii şi-au aruncat gândurile ca pe nişte ambalaje de hârtie. Ei nu ştiu să fie o prezenţă discretă, ei sunt obraznici, înfumuraţi, îşi lasă urmele peste tot, de parcă urmărindu-le am ajunge la ceva bun. Încă nu sunt obişnuită să port pantofi, dar aici nu-i loc de mers desculţ. Aerul e prea greu, memoria nopţii e prea încărcată cu nimicuri, ştie prea multe; pentru cei care se ascund, pereţii nopţii sunt acolo să înghită totul. Poate de-asta dimineaţa ne simţim mai uşori.

Mai ales noaptea, ar trebui să existe o stradă unde întunericul să nu înţepe şi să fie ceva mai cald.

uncover our heads and reveal our souls
we were hungry before we were born

Vara

2011-06-20T22:28:00.005+03:00

* le summer holiday *

Alte examene care s-au dus, şi aş putea să jur că sunt din ce în ce mai amuzante şi mai simpatice de la an la an. Probabil când o să termin facultatea o să mă cuprindă o oarecare nostalgie gândindu-mă la examenele astea care ar putea fi subiectul unui pamflet foarte bun.

One night only- Say you don't want it

Perspectiva

2011-06-16T22:51:00.002+03:00

Deschid fereastra la un capitol oarecare.

Soarele scrie tot cu cerneală neagră

Oamenii se înghesuie între paranteze

să lase loc spaţiilor goale

şi punctelor de suspensie.

Le citesc pe nerăsuflate.

Numai ele mă poartă în altă lume.

2011-06-13T14:41:00.001+03:00

Mai degrabă aş vrea să-mi fugă cerul de sub picioare

decât să mă îmbrăţişeze definitiv mrejele pământului.

Mai degrabă nu aş atinge soarele

decât să-l las să înoate stins într-un pahar pe noptieră.

Eu nu mă rezolv într-un caiet de matematică-

matematica a uitat să mă înveţe

că Nimicul e mai mult decât o cifră,

iar Totul nu seamănă mereu cu un cerc.

Încă mai caut formula

care să găsească destinul

dintre atâtea sorţi.

but I love the world enough to bear not knowing.

PAUL SIMON, ART GARFUNKEL - Il condor passa

We are islands, excuses to remain alone

2011-06-12T01:47:00.001+03:00

The Pierces

The Good Samaritan

Kissing You Goodbye

We Are Stars

You'll Be Mine

Love You More

Eseu despre singuratate

2011-06-12T01:07:00.002+03:00

Am terminat ieri de citit "Relatare despre moartea mea", de Gabriel Chifu (Editura Polirom, 2007) care m-a surprins foarte plăcut. De fapt, dacă arunc o privire peste lista cu ultimele cărţi citite, majoritatea sunt scrise de autori din generaţia tânără. N-o să mă avânt însă într-o "recenzie", ci aş vrea mai degrabă să împărtăşesc câteva idei despre lumea actuală ce se regăsesc într-un capitol care este de fapt un "eseu despre singurătate".

"satul global", expresie care e întâlnită din ce în ce mai des, nu e tocmai potrivită, dacă stăm să ne gândim. Mai adecvat ar fi "oraşul global", căci satul, ca formă tradiţională de locuire, este o entitate cu anumite reguli riguroase, ce nu se mai regăsesc în noua realitate: toţi oamenii satului se cunoşteau foarte bine între ei, satul avea o structură precisă, avea un centru reprezentat de biserică, avea un cod comun de valori, acceptate de toată lumea, ceea ce nu se întâmplă în "oraşul global". Aici, oamenii trăiesc laolaltă spaţial, dar nu se cunosc şi nici nu împărtăşesc aceleaşi valori. Apropierea dintre ei e forţată, distanţele au fost anulate, neglijându-se aspectele hotărâtoare: diversele grupuri umane au rămas fixate în mentalităţi şi timpuri diferite. Timpul beduinului care se roagă în deşert la Alah este cu totul altul decât timpul francezului de pe bulevardul Saint-Michel, care este cu totul altul decât timpul oierului din munţii Rodnei, care este cu totul altul decât timpul funcţionarului de la bursa new-yorkeză. Între toate aceste timpuri există un conflict, iar esenţa acestuia este aceea că timpul mai puternic încearcă să înghită timpul mai slab.
Creaţiile culturale reprezintă un refugiu, un adăpost formidabil, o formă de conservare a unicităţii fiecărui popor.
John Naisbitt vorbeşte despre câteva "megatendinţe" ale lumii actuale. Câteva dintre ele: trecerea de la ierarhii la reţele. Ierarhiile, piramida, nu mai sunt în stare să rezolve problemele societăţii, îi ţin la distanţî pe oameni, pe când reţelele, orizontale, îi apropie, le îngăduie să comunice unii cu alţii, să le alunge singurătatea (sau nu?)
O altă "megatendinţă": trecerea de la opţiunea exclusivă la opţiunea multiplă. Astăzi, mulţi dintre noi se dovedesc neputincioşi în faţa sa. Există o supraabundenţă de opţiuni, o supraabundenţă de oferte informaţionale ce depăşeste cu mult omenescul, capacitatea noastră de a acumula şi opera cu această ofertă. Media în special ne bombardează cu ceea ce s-ar numi "cunoaştere de-a gata", care atrage după sine un soi de slăbire a minţii.

2011-06-04T21:24:00.003+03:00

"Am intrat în librărie şi am respirat acel parfum de hârtie şi magie pe care, în mod inexplicabil, nimănui nu i-a trecut prin minte să-l îmbutelieze."

Carlos Ruiz Zafon

2011-05-21T16:57:00.002+03:00

Îmi place ploaia, pentru că nu ştie că e apă căzută din cer

şi îmi plac aripile, pentru că încearcă să urce

chiar dacă noi le încetinim.

Îmi plac şi tristeţile mai mici

pentru că sunt ca nişte semne de carte,

să nu citim toată fericirea dintr-o suflare.

Zilele cele mai frumoase sunt zilele care trec şi lasă în urmă fructe de unde, când şi cum

pe care nu le culege nimeni.

2011-05-14T12:36:00.001+03:00

Cu riscul de a fi considerată reacţionară de către colegii mei de breaslă, o să afirm un lucru pe care, după 2 ani de facultate, n-am cum să nu-l observ. Şi anume: dacă studentul român (vorbesc şi eu despre categoria pe care o cunosc cel mai bine până acum) ar folosi un sfert din energia pe care o pierde plângându-se şi criticând, ar ajunde departe.

Realizez şi eu că educaţia e copilul neglijat al României, dar, după partea în care ne-am dat cu toţii seama de asta şi am tot cârcotit şi criticat şi înjurat şi plâns de milă, n-ar trebui să urmeze partea în care, să zicem... încercăm (măcar) să schimbam ceva? Ăăă, nu.

Acum e de fapt perioada în care omul de 21 de ani spune că e deprimat, are probleme cu nervii şi nu are nicio şansă, niciun viitor etc. Ceea ce e perfect legitim dacă ai crescut prin orfelinate, sau ai părinţi care te ignoră/bat/sunt alcoolici, 5 edituri ţi-au respins cartea despre fenomenologie, povara propriului geniu te apasă, câţiva patroni de multinaţionale te-au respins, iar la facultate devorezi sute de pagini de cursuri şi tot nu iei un 5. Dar îmi pare rău, chiar nu-ţi simt durerea dacă vii o dată pe saptămână la un curs, după 20 de minute te doare mâna de la atâta scris, nu poţi să te trezeşti dimineaţa fiindcă ai ajuns prea târziu din club şi pe deasupra te mai şi plângi că nu-ţi oferă nimeni o şansă. "Viitorul care-l ai tu" o să fie strălucit. Chiar îţi prevăd o carieră magnifică de vânzător/toare la un magazin de haine.Şi în condiţiile în care oricum nu te interesează, ce rost are să te mai plângi?

Realist vorbind, probabil n-o să ai o viaţă minunată şi n-o să-ţi aştearnă nimeni covorul roşu când o să treci, dar acum ce faci, te antrenezi? Şi lăsând la o parte studenţii care nu sunt tocmai intelectuali înascuţi, e dezamăgitor când vezi oameni foarte talentaţi, dar care îşi autosugerează că nu au nicio şansă. Pentru că aşa au auzit la televizor?

Apocalipsa dupa Cioran

2011-05-09T22:14:00.000+03:00

Nothing Personal

2011-04-26T15:25:00.002+03:00

Sătulă de animaţiile Pixar, comediile insipide, filmele de acţiune sau de groază aflate la al şaptelea remake care circulă acum prin cinematografe sau pe internet, m-am hotărât să recurg la o cură de filme de care nu a auzit mai nimeni, dar care au de oferit mai mult decât câteva efecte speciale şi o poveste servită pe tavă. Aşadar, am început cu Nothing Personal (2009), un film care mi-a adus aminte ce înseamnă arta cinematografică.

În ciuda numelui, Nothing Personal e un film foarte, foarte personal, care vorbeşte despre singurătatea asumată şi nevoia de contact emoţional.

Pe scurt, povestea decurge cam aşa: O femeie, al cărei nume rămâne necunoscut ( Lotte Verbeek) părăseşte Olanda în urma unui divorţ şi, înarmată doar cu un rucsac, se îndreaptă spre Irlanda, unde alege să ducă o viaţă solitară, dormind în aer liber şi hrănindu-se cu resturi de mâncare lăsate în urmă de turişti. În călătoria ei, găseşte o casă izolată, locuită de un bărbat misterios pe nume Martin (Stephen Rea), care îi propune un târg: ea lucrează pentru el, el îi oferă mâncare, cu o singură condiţie: fără întrebări sau tentative de a se cunoaşte mai bine. Înţelegerea, care pe moment le place amândouăra, începe să se destrame o dată ce devin curioşi, iar armurilor lor încep încet-încet să crape într-un joc al apropierii şi depărtării. Dar partea interesantă e că de aici filmul nu se transformă în povestea de dragoste convenţională, siropoasă, ci mai degrabă într-un studiu al personalităţii, stilului lor de viaţă şi legăturii lor (nu neapărat amoroase).

Ce mi-a plăcut foarte mult a fost tema, nu foarte exploatată: singurătatea privită ca alegere, libertate, nu ca povară. Deşi acţiunea se petrece în Irlanda, atmosfera aminteşte de filmele est-europere: multe cadre cu peisaje, replici puţine, dar simbolice, absenţa aproape totală a muzicii. E un film subtil, meditativ, simbolic, în care mesajul nu este livrat pur şi simplu, ci pătrunde cu fineţe în sufletul celui care îl urmăreşte, apelând la sensibilitate. Relaţia dintre personaje este iarăşi foarte frumos conturată: ea- rebelă şi încăpăţânată, el- înţelept şi sarcastic. Dialogul, atunci când apare, e fin, inteligent, ironic.

Fiecare parte a filmului poartă un nume care nu e neapărat legat de ceea ce se întâmplă în partea respectivă, ceea ce mi s-a părut puţin derutant, dar punctele slabe se opresc aici. S-a mai spus că povestea ar fi greu de urmărit, dar cred că asta e mai degrabă o problemă de stare de spirit a celui care urmăreşte filmul, de atenţia faţă de detalii. E ca şi cum i-ai reproşa unei poezii că e neclară.

Nothing Personal e un film valoros, categoric, care prezintă o altă latură a singurătăţii, mai puţin înţeleasă şi apreciată, prin intermediul unei poveşti simple, dar inteligente şi plină de emoţie. De revăzut :D

2011-04-09T22:14:00.001+03:00

Un déjà vu s-a retras în piciorul meu paralizat.

Deschide uşa şi lasă-mă să intru şchiopătând

în pântecele timpului tău.

Lasă-mă să adun de pe jos

cioburile ferestrei care s-a spart de atâtea ori

şi să le duc la ureche:

din ele, marea se aude mai clar decât din scoici.

Ba chiar, dacă te-ai uita atent,

ai vedea că picăturile de sânge

ale celor care s-au tăiat în ele

s-au transformat în perle.

Ştii că n-am văzut niciodată Marea ?

Elysian Fields - Black Acres

2011-04-05T22:59:00.001+03:00

E plin de oameni în oraşul ăsta.

Oameni cu inima de sticlă şi conştiinţa de elastic,

plini de vid până la refuz.

Sunt atât de mulţi, încât noaptea şi-a făcut armură

din pelerinele lor

(Trebuie să ai grijă la ce stea îţi pui o dorinţă).

Singurătatea e o boală latentă,

cuibărită în sânge,

aşteptând să izbucnească

o dată cu prima anemie.

Trebuie doar, din când în când,

să bei o ceaşcă fierbinte de adevăr,

să-ţi aminteşti că încă o mai ai,

şi poate aşa vei reuşi să o reprimi...

2011-04-02T23:35:00.001+03:00

Ne-am întâlnit undeva la răscrucea braţelor
şi atunci mi-am dat seama că
orice am spune
cuvintele noastre o să se anuleze
într-un fel de ciocnire surdă.

"Noi suntem cioburi căzute din vitraliul cerului" mi-ai spus

iar eu am râs,

gândindu-mă oare ce înger l-a spart în furia lui

şi dacă nu cumva

mai apoi

ne-a ascuns pe sub vreun preş

alături de alte boacăne.

*

Îmi place când se face noapte,

îmi place cum lumea parcă se scurge din ochii mei

ca un film vechi,

alb-negru,

iar eu îmi port sufletul plin de scame

ca pe mantia unei regine.

Descantec - Cantecul unui copil al nimanui

Capodoperă.

2011-03-13T21:00:00.000+02:00

Personal n-am nicio treabă cu melodiile astea de club care sunt scoase pe bandă rulantă şi nici nu prea mă obosesc să vorbesc despre ele, dar din când în când mai butonez şi dau peste una care mă bântuie zile la rând. Până acum am avut o obsesie pe un videoclip cu efecte foarte tari, erau nişte maşini din NFS care apăreau în aer şi nişte fluturi făcuţi pe calculator care băteau foarte natural din aripi pe nişte frunze. Dup-aia mi-a plăcut aia în care cântă Jennifer Lopez cu un tip care se uita urât şi tot repetă "on the floor". Daaaar, mai nou mi se tot derulează în minte un videoclip. Măi, e genial. Sau nu ştiu, mi s-a pus mie pata pe el. Iată capodopera: http://www.youtube.com/watch?v=Afyf4Db6wd0

În fine, arta asta e un subiect infinit de discuţie, iar eu trebuie neapărat să menţionez câteva aspecte-cheie.

Ok, începe melodia şi instantaneu apar personajele principale. El, inocent, doarme, imbrăcat în jeanşi rupţi, ca un intelectual sărac ce e. Ea, naturală şi proaspăt trezită din somn, ne priveşte fix în ochi, amintind vag de fata aia din the grudge. După care apar instrumentele: o chitară şi tobe. Stai. Măi... poate mi se pare mie, până la urmă n-am avut niciodată ureche muzicală, dar melodia asta nu e cumva făcută pe calculator? Păi şi dacă e, ce tot caută atâtea instrumente acolo? De ce n-au venit cu laptop-ul să tasteze acolo de zor? Sau e mai artistic să apari cu o chitară-n mână. Îmi place de băiatul ala bruneţel cum ţine chitara parcă se pregăteşte de un solo. În fine, vine solistul şi se apucă să cânte cu versurile în faţă. Foarte tare! Deci, melodia asta are versuri atât de multe şi atât de profunde, încât e foarte, dar foarte greu să le ţii minte. Şi iarăşi e amuzant cum din când în când mai face corecturi, mai pune o metaforă, mai vine şi altul să-l ajute...păi aşa se face arta. Scrii, arunci la gunoi, a doua zi te duci, iei foaia din coş şi scrii peste scris. Păi ce, aţi văzut voi artist care să realizeze ceva genial din prima? Aşa. În timp ce ei sunt acolo în focul creaţiei, povestea personajelor lor se derulează în fundal. Ce-am înţeles eu de-acolo e că se pupă foarte mult, după care fata strigă şi se agită că-l iubeşte, în timp ce el se uită frumos la cameră, după care probabil el nu răspunde cum trebuie, pentru ca fata e vizibil supărată şi începe să se zbată, îi dă o palmă şi se duce să moară. El se duce după ea şi bineînţeles că în timp ce face asta, i se vede faţa răvăşită în oglindă (simbol). Şi atunci, creatorii ies din lumea lor şi coboară în lumea personajelor pentru a-i spune băiatului că de fapt visează.

Păi se pricep sau nu?!

Stele sparte în asfalt

2011-03-05T15:34:00.000+02:00

noi
o să murim striviţi
de călcâiul nopţii
care aleargă desculţă prin oraş.

noi
o să murim striviţi
ca două bucăţi de cretă colorată
şi n-o să mai fim decât
un praf verde-roşu
risipit de vânt
în ochi ce vor naşte
lacrimi incolore.

2011-02-23T13:04:00.004+02:00

Fata îi spuse "la revedere", apoi îşi apropie obrazul de al lui, epidermele lor atingându-se fugar. El schiţă un zâmbet, crezând că o să plece, dar ea rămase nemişcată şi îl privi îndelung, fixând înăuntrul lui un orizont pe care el nu-l putea bănui. Cine ştie, poate căuta chiar un loc de unde să răsară. Chiar şi după ce fata plecă, privirea ei mai fâlfâi o vreme în aer, apoi i se aşeză cuminte pe umeri, ca un fular, ţinându-i de cald până acasă.

Tori Amos - A Sorta Fairytale

Prima carte

2011-02-22T16:27:00.007+02:00

Nu ştiu să fac recenzii, dar despre cărţile astea trei vreau să vorbesc:

În ultima săptămână mi-au picat în mână trei cărţi tare frumoase, şi anume "Apă pentru elefanţi", de Sara Gruen, "Marina", de Carlos Ruiz Zafon şi "Primăvară neagră", de Henry Miller.

O să încep cu "Marina", pentru că are o dedicaţie drăguţă pe prima pagină.

„Marina mi-a zis odată că nu ne aducem aminte decît ceea ce nicicînd nu s-a petrecut. Avea să treacă o veşnicie pînă să-i pătrund spusele."

Pe Carlos Ruiz Zafon l-am descoperit anul trecut, cu "Umbra vîntului", pe care am citit-o pe nerăsuflate. Stilul autorului se apropie destul de mult de horror, gen la care am renunţat demult, asta după ce am petrecut un an de liceu citind Stephen King, Anne Rice, John Saul şi alţi autori ceva mai...macabri, care abordau tema copilului sadic-criminal în serie- chinuitoir de animale, a bărbatului posedat care se luptă cu demoni, animalelor care se întorc din morţi, lumii post-apocaliptice în care oamenii se omoară între ei şi, nu în ultimul rând, a vampirilor (care acum câţiva ani erau ceva mai demodaţi, nu mergeau la liceu, nu sclipeau în soare şi nu prea mai aveau tulburări adolescentine).

Spre deosebire de tipul de cărţi de mai sus, romanele lui se caracterizează printr-o anumită fineţe. "Marina" este un horror, dar nu devine nici dezgustător, nici exagerat. Autorul ştie să dozeze elementele de poveste de groază, thriller şi romantism, astfel încât rezultatul final este un roman care are de toate: mister, suspans şi dragoste.

Acţiunea se desfăşoară pe fundalul Barcelonei anilor '70, când tânărul Oscar Drai îşi petrece timpul liber hoinărind pe străzile oraşului, fascinat de micuţele palate moderniste de lângă internatul liceului. Aşa o cunoaşte pe Marina, o fată misterioasă, care îl atrage în dezlegarea unei enigme din trecutul oraşului: în ultima duminică a fiecărei luni , o femeie în negru, cu chipul acoperit, soseşte în vechiul cimitir şi lasă un trandafir roşu pe un mormânt fără nume, dar pe care este gravat un fluture negru. Cei doi o urmăresc şi descoperă secretul unui misterios personaj postbelic, ce-şi propusese să dea viaţă uneia dintre cele mai teribile sfidări imaginabile, dar pe care ambiţia îl purtase pe poteci sinistre, cu consecinţe pe care încă le mai plăteau mulţi .

Cartea îşi păstrează farmecul până la ultima pagină, iar mie mi s-a părut imposibil de lăsat din mână o dată ce am început-o. Chiar dacă personajele principale sunt destul de tinere, cartea nu este nicidecum superficială ori naivă. Din contră, personajele sunt mature, iar autorul tratează o temă care merită discutată: lupta disperată a omului cu natura, în încercarea de a-şi depăşi propria efemeritate şi slăbiciune.

Pe scurt, go read it! Vă las şi epilogul :)

Epilog

Barcelona tinereţii mele nu mai există. Străzile şi lumina ei s-au dus pe vecie şi nu mai trăiesc decît în amintirile mele. Am aflat că vila din Sarriá a fost demolată. Străzile din jurul ei sunt acum sub o autostradă pe care, se zice, aleargă progresul. Bătrînul cimitir e tot la locul lui, presupun, pierdut în ceţuri. M-am aşezat pe banca din piaţă, pe care stătusem de atîtea ori împreună cu Marina. Am distins în depărtare silueta vechiului meu liceu, dar n-am îndrăznit să mă apropii de el. Ceva îmi spunea că, de-aş fi făcut-o, tinereţea mea avea să se risipească pe vecie. Timpul nu ne face mai înţelepţi, ci doar mai laşi.

Ani la rînd, am fugit fără să ştiu de ce. Am crezut că, dacă treceam de zare, umbrele trecutului se vor feri din calea mea. Am crezut că, dacă mă îndepărtam destul, glasurile din mintea mea vor tăcea definitiv. M-am întors, în sfîrşit, în piaţa secretă din faţa Mediteranei. Schitul Sant Elm se înălţa în depărtare, mereu vigilent. Am găsit vechiul Tucker al prietenului meu Germán. Curios, era tot acolo, la destinaţia lui finală dintre pini.

Am coborît pe mal şi m-am aşezat pe nisip, acolo unde cu ani în urmă împrăştiasem cenuşa Marinei. Lumina zilei a incendiat cerul şi i-am simţit prezenţa intensă. Am înţeles că nu mai puteam, nici nu mai voiam să fug. Revenisem acasă.

În ultimele ei zile, îi promisesem Marinei că, dacă ea n-o putea face, eu avea să pun capăt acestei istorii. Caietul gol pe care i-l dăruisem m-a însoţit în toţi aceşti ani. Vorbele ei vor fi şi ale mele. Nu ştiu dacă voi şti să-mi ţin promisiunea. Uneori mă îndoiesc de memoria mea şi mă întreb dacă voi fi măcar în stare să-mi amintesc ceea ce s-a întîmplat.

Marina, ai luat toate răspunsurile cu tine.

A treia carte

2011-02-22T16:27:00.005+02:00

"Primăvară neagră", de Henry Miller, e o carte de recitit. Nu o carte pe care să o răsfoieşti în timp ce aştepţi autobuzul sau pe care o pui la loc în bibliotecă şi de care uiţi.

Un roman subiectiv, alcătuit din zece episoade, în care autorul rememorează întâmplări din copilăria şi maturitatea sa.

Pasajele, o dată citite, rămân cu tine, căpătând noi şi noi înţelesuri, te atrag într-un vârtej de sentimente, impresii şi imagini ce trădează o minte excentrică şi lucidă în acelaşi timp.

"Trecem fara sa stim de la o scena la alta, de la o varsta la alta, de la o viata la alta. Dintr-o data, in timp ce te plimbi pe strada, in realitate sau in vis, intelegi intaia oara ca anii au zburat , ca toate acestea au trecut pentru totdeauna si ca vor trai doar in amintire; apoi memoria se rasuceste inspre interior cu o ciudata, fascinanta sclipire, si reiei mereu aceste scene, aceste incidente, in vis sau in reverie, plimbandu-te pe o strada sau stand cu o femeie, citind o carte sau vorbind cu un strain… dintr-o data, dar intodeauna cu teribila insistenta si acuratete, aceste imagini se insinueaza, se ivesc ca nalucile si-ti cuprind toate fibrele fiintei."

"N-aveti decat ca maine sa va distrugeti lumea. N-aveti decat sa cantati in Paradis, deasupra ruinelor fumegande ale oraselor voastre. Dar asta-seara mi-ar placea sa ma gandesc la un singur om, un om fara nume si tara, un om pe care il respect pentru ca nu are absolut nimic in comun cu voi – eu insumi. Asta-seara voi medita la cel care sunt eu."

"Orice lucru nou sau vechi, ori atins şi uitat, este flacără şi vrăjitorie."

"Fiecare pas înainte este ultimul, şi cu el moare o lume. şi tu însuşi. Suntem aici, ai pământului nesfârşit, trecutul niciodată încetând, viitorul niciodată începând, numai prezentul pentru totdeauna."

"Suntem ceea ce rămâne mereu neterminat , nicicând modelat pentru a fi recunoscut, tot ceea ce există, dar nu întregul, iar părţile sunt cu mult mai mari decât acesta: numai un Dumnezeu matematecian le-ar putea descurca."

"Niciodată n-am trăit doar o viaţă, viaţa unui soţ, a unui amant sau a unui prieten. Oriunde am fost şi orice am făcut, am trăit vieţi multiple. Astfel că orice m-aş hotărî să consider ca propria mea poveste, s-a pierdut, s.a topit, fuzionând în indisolubil cu vieţile, întâmplările şi poveştile altora."

Mary and Max

2011-02-22T16:27:00.004+02:00

Probabil cel mai...well....awesome film pe care l-am văzut în ultimul timp. ♥
Şi atât.

Doris Day - Que Sera Sera

A doua carte

2011-02-22T16:27:00.002+02:00

A doua carte care mi-a plăcut mult este "Apă pentru elefanţi", de Sara Gruen, o poveste care porneşte de la istoria reală a circurilor americane din perioada Marii Crize. Înainte de a vorbi despre acţiunea propriu-zisă, ar trebui să menţionez faptul că autoarea a prelucrat minuţios detalii istorice obţinute din muzee, arhive şi observarea comportamentului animalelor din grădinile zoologice.

Poate că mi-a plăcut atât de mult din cauză că prezintă şi felul în care erau tratate animalele , un subiect care nu-mi dă demult pace. În orice caz, iubitor de animale/circ sau nu, romanul rămâne la fel de captivant, fiind mai mult decât o simplă incursiune în istoria unui spectacol.

Personajul principal, Jacob Jankowski îşi pierde părinţii în urma unui accident, casa îi este luată de bancă şi, hotărând că viaţa nu-i mai poate oferi nimic în oraşul lui, sare în vagonul unui tren ce transporta angajaţii circului Fraţilor Benzini. Neavând nimic de pierdut, li se alătură ca îngrijitor de animale. Aşa începe ucenicia tânărului, care va descoperi în scurt timp că un circ nu înseamnă numai strălucire, magie şi ropote de aplauze- în spatele cortinei, se ascund animale maltratate, artişti neplătiţi şi nehrăniţi care sunt aruncaţi din tren dacă nu mai sunt consideraţi utili, muncitori exploataţi, prostituţie şi violenţă. În acest cadru prinde contur povestea de iubire dintre Jankowski şi soţia dresorului, Marlena, care are de depăşit multe obstacole, mai ales pentru că sentimentele lor nu corespund intereselor circului.

La final, când Jacob, acum în vârstă de 90, sau 93 de ani, îşi rememorează tinereţea, concluzia rămâne: "Pentru moşneagul ăsta, circul e casa lui“.

Ideea acestei carti mi-a venit in mod neasteptat: la inceputul anului 2003, ma pregateam sa scriu o cu totul alta carte, cand Chicago Tribune a publicat un articol despre Edward J. Kelty, un fotograf care a insotit circurile aflate in turneu in America, in anii '20 si '30. Fotografia care insotea articolul m-a fascinat atat de tare, incat am cumparat doua albume cu fotografii despre circul de altadata: Poftiti pe aici, Fotografiile lui Edward J. Kelty si Nebunesc, ciudat si minunat: Circul american vazut de F.W. Glasier. In clipa in care le-am terminat de rasfoit, ideea se nascuse deja. Am abandonat cartea pe care aveam de gand s-o scriu si, in locul ei, m-am lasat absorbita de lumea circului si a trenului cu care se deplasa acesta.
Am inceput sa-mi fac o lista cu lecturile obligatorii pentru subiect, lista sugerata de arhivarul de la Circus World, din Baraboo,Wisconsin, localitatea in care se adapostea peste iarna circul Fratilor Ringling. Multe dintre carti nu se mai gaseau in librarii, dar am reusit sa fac rost de ele de la anticariatele cu carti rare. Cateva saptamani mai tarziu, am plecat la Sarasota, Florida, pentru a vizita Muzeul Circului Ringling, care, din intamplare, vindea copii ale cartilor rare aflate in colectia sa. Am venit acasa mai saraca cu cateva sute de dolari, insa mai bogata cu mai multe carti decat puteam duce.
Mi-am petrecut urmatoarele patru luni si jumatate dobandind cunostintele necesare pentru a putea prezenta adecvat subiectul, inclusiv facand inca trei expeditii de documentare (una, din nou, la Sarasota, una la Circus World din Baraboo si o vizita de o saptamana la Kansas City Zoo, cu un fost ingrijitor de elefanti, pentru a afla cat mai multe despre limbajul trupului si comportamentul acestora).
Istoria circului american este atat de bogata, incat mi-am cules multe dintre detaliile cele mai crancene ale acestei povesti din carti sau anecdote (in lumea circului, asa cum se stie prea bine, linia de demarcatie dintre cele doua este foarte subtire).
Printre acestea se numara expunerea unui hipopotam imbalsamat, parada unei „femei puternice" de doua sute de kilograme prin oras, intr-o cusca de elefant, un elefant care isi scotea intruna tarusul din pamant si fura limonada, alt elefant care a fugit si a fost gasit in gradina de zarzavat a cuiva, un leu si un spalator de vase impietriti de spaima sub o chiuveta, un director de circ ucis, al carui corp a fost ascuns in prelata cupolei, si asa mai departe. Am incorporat, de asemenea, in poveste ingrozitoarea si reala tragedie a paraliziei provocate de ghimbirul jamaican, care a distrus vietile a cel putin o suta de mii de americani intre 1930 si 1931.
O alta intamplare, intr-o nota ceva mai vesela: tot in 1903, un circ din Dallas a achizitionat un elefant pe nume Old Mom de la Carl Hagenbeck, o legenda vie a circului, care sustinea ca e cel mai inteligent elefant pe care l-a avut vreodata. Astfel, sperantele lor au fost foarte mari. Insa noii dresori ai lui Old Mom au fost curand dezamagiti cand au descoperit ca nu o pot convinge decat cel mult sa se plimbe de colo-colo. Intr-adevar, era atat de inutila, incat „trebuia sa fie impinsa si trasa de la un circ la altul". Cand Hagenbeck a vizitat-o mai tarziu pe Old Mom la noul ei camin, a fost foarte suparat cand a auzit ca lumea o considera tembela si a spus asta - in germana. Si, brusc, toti si-au dat seama ca Old Mom nu intelegea decat ce i se spunea in germana. Dupa aceasta revelatie, Old Mom a fost dresata din nou, de aceasta data in engleza, si a avut o cariera prodigioasa. A murit in 1933, la inaintata varsta de optzeci de ani, inconjurata de prieteni si de admiratori. (Sara Gruen)

Trebuia să fie o întrebare

2011-02-17T15:40:00.001+02:00

Imposibilul picură din fraze insuportabile, spărgând cuşca buzelor de cretă.

Vocale şi consoane se îngrămădesc afară, ciocnindu-se unele de altele, contaminând vidul.

Urechile tale n-au înţeles întrebarea, dar răspunsul deja se conturează pe obrajii tăi de fildeş.

Totul e tăcere, dar alte întrebări te pândesc din cele patru colţuri ale camerei, aşteptând să se năpustească asupra ta.

Îţi ţii pumnii strânşi. Unghiile ţi le-ai înfipt în carne, numai ca să îţi aminteşti că exişti. Şi totuşi, aşa material cum eşti, stafiile astea au pătruns cumva în tine, ţi-au încolăcit inima şi bat alături de ea, mai tare decât ea, estompându-i strigarea.

Stai nemişcat. Ochii vor să găsească un punct de reper, dar nu văd nimic în mişcarea lor agitată.

Stai nemişcat. Şi totuşi te micşorezi, ţi-e teamă să nu te strivească propriile tălpi. De jos, ochii tăi sunt sori negri, pistruii- constelaţii pe care nu crei că ai să le-nţelegi vreodată.

Stai nemişcat. Şi totuşi te înalţi, îţi depăşeşti conturul cărnii până când corpul tău nu e decât un punct pe linia vieţii.

Apoi te micşorezi la loc, până când nu eşti nici prea mare, nici prea mic, cam de-o mărime cu viaţa şi cu toate cuvintele care umblă nesingherite pe faţa pământului. Eşti, ca şi ele, o forţă a naturii care se manifestă cel mai bine prin cataclisme.

Poets Of The Fall - Locking Up The Sun

He didn't just seize life, he strangled it!

2011-02-16T20:41:00.000+02:00

"Life is like a cigarette: smoke it to the butt."

Things it yearns to remember

2010-12-05T21:23:00.001+02:00

Sărace suflete ce vor să zboare

pilotând un avion de hârtie

ce va muri strivit de ploaie

[...]

şi de-asta vreau să-mi crească aripi. şi de-asta vreau să nu uit de ele şi de zbor.

Ludovico Einaudi - Fuori dal mondo

Şi tot filme franţuzeşti: Mon fils à moi

La bonheur se raconte mal

2010-11-20T15:18:00.000+02:00

Dacă nu sunt cuvinte, să fie filme:

leonard cohen THE FAMOUS BLUE RAINCOAT

2010-10-19T22:13:00.001+03:00

Pe treptele scării de piatră

umbra statuii pulsează sub strânsoarea iederei.

Dar ce-i un spasm sculptat în piatră?

Şi ce-i o bucată din mozaicul nopţii,

care vrea să zboare pe scară,

să urce până sus,

sus de tot,

unde e noapte,

şi sunt stele,

nu felinare?

Ce noapte...

2010-10-11T21:13:00.002+03:00

Cu un fâlfâit, întunericul se pliază uşor pe epiderma uscată şi gri a blocurilor.
Un vânt rece se strecoară printre ele, lăsându-le tremurând.
De undeva de sus, luna pompează sânge prin cablurile de înaltă tensiune, iar clipitul luminilor din apartamente începe să se înteţească.
Cu bisturiul privirii, un chirurg al realităţii despică o stea, lăsându-i căldura să se scurgă în recipiente de metal.
Cu mâinile în mănuşi de cauciuc, ia apoi pulsul nopţii

lăsând-o cu pielea de găină.

Nina Nastasia - Pentru insomniaci

De toamnă

2010-10-08T22:39:00.000+03:00

Iar năpârleşte timpul şi iar ne facem mormânt din pielea lui de frunze moarte. Măcar odată dacă ne-am trece mâna prin ele şi am colora timpul la loc, ca pe o pânză.

Iar ne plouă, priviţi de sus suntem doar umbrele care dansează dezorganizat. Măcar de ne-am urca până la nori să-i întrebăm dacă lor nu le e sete.

Iar bate vântul, şuieră prin ganguri pustii, făcând să zboare ambalaje goale şi frunze uscate. Măcar de-am ieşi din case se data asta, să-l lăsăm să ne poarte privirile departe, unde pot încolţi.

Iar s-au uscat copacii şi, disperate, rădăcinile le îndeamnă braţele slabite să îmbrăţişeze. Măcar de-am mai putea să le simţim atingerea prin armură, de nu ne-am căuta căldura în alte ceruri.

Undeva între zgomotul maşinilor pe asfaltul ud şi lătratul târziu al unui câine, noaptea spune poveşti nostalgice cui încă mai crede în ele.

Iar soarele parcă-şi plânge puţina căldură...măcar de n-am fi atât de obişnuiţi cu lacrimile...

Şi iar e frig

şi iar miroase a iarnă.

Nu.

2010-09-19T19:16:00.001+03:00

"Astfel, duduie, te va înăbuşi viaţa oraşului mort, pustiu de suflete...Vei uita cărţile frumoase...Vei lăcrima sau vei plânge, poate, toamna. Toamna cheamă atâtea amintiri...E stupid...îţi vei pierde timpul amintindu-ţi ceasurile de elan universitar şi poate vei regreta renunţările la originalitate...Va veni, însă, o vreme când nu vei mai avea nici regrete...ci numai un soţ vulgar şi copii. Vei înţelege că tinereţea ţi-e definitiv încheiată, că n-ai văzut încă lumea, că n-ai trecut oceanul, că eşti osândită să-ţi suporţi familia pe care ai acceptat-o într-un ceas de oboseală sau de laşitate plictisită...vei duce viaţa obsură şi medicocră a tuturor celor care îşi fac, tineri, visuri ca ale d-tale. Nu vei păstra cel puţin nici conştiinţa înfrângerii...Vei uita tot, tot, în mediocritatea dură şi invincibilă. Dumneata vei suferi mai mult, pentru că ţi-ai plănuit vieţi prea frumoase şi te-ai născut mai sensibilă. Atât..." (Mircea Eliade)

NU.

Barriers

2010-08-18T14:23:00.001+03:00

It is a great truth that says that the worst blind person

was the one who did not want to see...

The problem with having bad soulsight is that there are no glasses for it. You can't just put on a pair and observe the details of someone's soul from the distance. The only way you can do that is by taking one step at a time towards that soul, until you can see it clearly enough. Maybe this will make your eyes hurt, but would you rather wake up to the sight of a foggy horizon every morning?

New Yok, I love you!

2010-08-16T15:48:00.000+03:00

How I ♥ this movie!

The more you rage, the more you change, the more you stay the same.

2010-08-08T19:12:00.000+03:00

Conflictul interior trebuie purtat înăuntru. Conflictul exterior, în afară. Nu invers. Degeaba ai armele necesare, le iroseşti pe câmpul de bătalie greşit. Până la urmă, se iau în considerare numai confruntările directe, nu şi antrenamentele.

Une autre pensée

2010-08-08T19:08:00.000+03:00

[...pentru că uneori ai echilibrul precar al unui castel de cărţi...]

Un somnambul poate merge liniştit pe o sârmă, dar, odată trezit, îşi dă seama unde e, intră în panică, se dezechilibrează şi cade.

Acrobaţii nu sunt invidiaţi suficient. Ce peformanţă, să poţi să mergi pe sârmă, şi asta nu datorită inconştienţei, ci a concentrarii!

Une pensée

2010-08-06T15:30:00.000+03:00

Fiecare experienţă din viaţa noastră este o sită prin care ni se cerne sufletul. Ar trebui ca, treptat, ochiurile să devină din ce în ce mai mici, pentru ca în final să rămână ce e mai bun din noi.

A fi şi a nu fi.

2010-08-05T23:50:00.001+03:00

Vieţile noastre ar fi nişte camere anoste dacă n-am atârna de pereţi un colaj de vise şi iluzii.

Dar uneori sângerăm pentru că ne tăiem în marginile neşlefuite ale realităţii şi ajungem să trăim într-o irealitate continuă în care viaţa pătrunde în doze homeopatice.

***

Dacă realitatea şi irealitatea ar fi două cercuri, noi am fi în zona lor de intersecţie, acolo unde contururile sunt atât de neclare încât nu mai ştim unde se sfârşeşte prima şi începe cealaltă. Nu o dată ni se întâmplă să confundăm un fapt împlinit cu un vis cu ochii deschişi. Paradoxul e că realitatea pare atât de neverosimilă câteodată, încât nu ne putem încrede în ea, o tratăm ca pe un vis; în schimb, ceea ce ne imaginăm, acel "şi dacă..." e în ochii noştri mult mai credibil. Contactul cu realitatea lasă în urmă cuvintele "Nu-mi vine să cred", dar dacă ne imaginăm un lucru, ne simţim aproape ca şi cum s-ar fi întâmplat.

Aici mă plâng

2010-08-02T21:37:00.001+03:00

Eu îmi aduc aminte aşa: când eram mică (10-13 ani) şi mă simţeam "om mare" îmi luam păpuşa şi o plimbam în cărucior. Sau improvizam un "birou" pe care se adunau în stive toate hârtiile găsite prin casă. Dar în general nu prea mă simţeam om mare, aveam activităţiile unui copil, iar asta e valabil cam pentru toţi oamenii de vârsta mea pe care îi ştiu.

Pe tema copiii de atunci vs copiii de acum s-a tot polemizat, dar, lăsând la o parte toate argumentele, e destul de interesant faptul că o mare parte din cei cărora nu le place felul în care cresc copiii au în jur de 20 de ani. Ceea e destul de ciudat, dat fiind că acum câteva zeci de ani conflictele se năşteau între părinţi şi copii, între oameni care aveau câteva decenii între ei. Acum un student vede pe stradă un elev de 14 ani şi îl dezaprobă. Şi are într-adevăr impresia că e mult mai bătrân în comparaţie cu el. Nu cred că motivele de critică au legătură cu subiectele clasice, de exemplu libertinajul. Nu libertatea e problema, ci lipsa ei de dozaj.

Şi ar mai fi şi faptul că "specia" de copil cunoaşte mutaţii. În mod normal din copilărie ieşeai pe la 14-15 ani, când începea liceul. Acum am impresia că fenomenul se întâmplă ceva mai devreme. Cred că are loc o trecere forţată de la copil la adult, în sensul că ei par că vor să elimine tranziţia şi se maturizează la suprafaţă. Iar asta îi răpeşte din farmec copilăriei.

Într-un fel, noi invidiem copiii de acum pentru că au mai multe posibilităţi decât noi. Poate că dacă am fi avut şi noi internet la 14 ani am fi crescut cu muzică mai bună, nu cu manele sau imitaţii triste ale trupelor de pop din afară.

Dar, pe de altă parte, e bine că a lipsit. Orice fetiţă fura rujul şi pantafii mamei şi se admira în oglindă, dar acum fetiţa îşi face poză cu telefonul mobil din dotare şi uploadeză poza pe Hi5 sau Facebook.

Eu una nu regret "lipsa posibilităţilor". Nu regret că am crescut cu Tom şi Jerry, Sailor Moon şi Viaţa cu Louie, nu cu Hannah Montana sau că toată ziua alegam pe afară şi nu îmi stricam ochii în calculator.

Oricum ar trăi-o, e copilăria lor şi pentru ei o să aibă farmec.

Dar m-am întristat puţin când o prietenă şi-a prins verişoara de 6 ani căutând pe Google cuvântul "sex". Când am văzut că există pe hi5 utilizatori care au 7 ani. Când am văzut că vărul meu de 13 ani şi-a îndreptat părul cu placa. Când îmi amintesc cum citeam cărţi de poveşti cu pagini din hârtie ieftină, iar copiii de acum nici nu vor să se apropie de cărţile colorate şi scumpe cu pagini 3D. Când mă uit în programul tv şi văd că pe Disney Channel sunt numai seriale pentru adolescenţi, la care întâmplător se uită şi copii de 7 ani. Când aud un puşti de 16 ani spunând că "viaţa lui e naşpa" şi apoi se închide în cameră şi ascultă muzică emo. Cuvintele "Viaţa m-a învăţat că..."/"În viaţă e bine să...."/"Am trăit multe"/"Sunt prea matură" sună ciudat spuse de adolescenţi.

Interesant cum cei care chiar au învăţat ceva preferă să tacă. Dar noroc cu ceilalţi.

Temporarily kido

2010-07-29T23:15:00.004+03:00

Ador, ador, ador filmele lui Hayao Myiazaki !

După ce m-am uitat toată săptămâna la filme "de oameni mari" cu substrat filosofic, care tratau ironia vieţii, scindarea eului, căutarea sinelui etc etc, aveam nevoie de ceva care să mă aducă în starea de copil care n-are altă treabă decât să viseze cai verzi pe pereţi (stare destul de frumoasă, dar care din păcate nu mai durează mult).

Aşa, deci Ponyo *__* E mai slăbuţ decât Spirited Away (inegalabil) sau Howl's Moving Castle, dar tot e superb realizat.

Asta vreau ♥

Nesomn.

2010-07-28T20:35:00.001+03:00

Uite, câţi ne-am adunat aici şi toţi suntem adormiţi! Râdem în somn, plângem în somn, muncim şi alergăm în somn. Suntem aşa de multă vreme, ne-a apucat într-o zi un căscat şi am adormit care pe unde am apucat. Noi credem că ne-am trezit, dar de fapt doar visăm. În realitate, ochii noştri sunt tot închişi.

Şi când se mai trezeşte cineva, constată că suntem contaminaţi de timp, că ne-a amorţit coştiinţa pentru că ne-am lăsat pe ea cu toată greutatea, că memoria ne joacă feste, iar inocenţa nu mai e la modă. Şi de la atâta constatat am obosit, aşa că mai tragem un pui de somn.

Oameni fără text de om. Sunt întocmai cărţilor cu context uneori admirabil- coperţi frumoase, literă şi hârtie bune, miniaturi, pagini pline- dar care nu spun nimic. Aşa căutăm toţi: să creăm contexte (case, vieţi, rânduieli potrivite) fără să mai avem un text pentru ele... dar textul îşi face singur contextul, inversul aproape niciodată. - Constantin Noica.

2010-07-28T20:22:00.001+03:00

Există vise sculptate în nori, cu cioburi de stele,
vise desenate pe astfalt de mâini care n-au învăţat să numere banii,
vise îmbătate de poezie,
vise care atârnă de o virgulă pe o pagină îngălbenită de timp,
vise inefabile ca fumul de ţigară înghiţit de o noapte de Ianuarie,
vise de culoarea asfaltului, care înjunghie cerul,
vise de mucegai, hrănite cu întuneric,
vise strânse în cămăşi de forţă, al căror urlet ermetic nu mai e înţeles de nimeni,
vise amnezice, rătăcite printre ruine,
vise înfierate în suflet,
vise pereche şi nepereche,
şi câte şi mai câte.

Câteodată, visele sunt atât de departe în viitor, încât nici nu se văd. Alteori, visele sunt amintiri. Sau amintirile sunt vise.

(Aş vrea ca visele mele să fie diamante în deşertul clepsidrei... )

The morphine of our imperfection

2010-07-25T22:19:00.002+03:00

Look at us all, sketches left behind by a rushed artist, unfinished works of art who couldn't handle being born in the middle of a big, blank canvas.

Look at us, shaky figures, wandering from painting to painting, admiring their wholeness and longing for it, the morphine of our imperfection.

Don't you find us amusing, don't you laugh at our determination, at how we stop only to read our way in the stars of a paper sky?

Paint me a brush and I will finish what you started...

Cultul personalităţii

2010-07-22T23:59:00.002+03:00

Existenţa acestei postări se datorează următorilor factori:
a) boredom.
b) vreau să postez o leapşa, şi cum varianta "dacă aş fi un aparat de fotografiat, câţi megapixeli aş avea?" nu mă încântă, prefer chestionarul lui Proust (mulţumesc Blog cu Dragoste pentru idee)
c) un fel de "about me" ?

1. Principala mea trăsătură
Sunt două de fapt...şi cred că la mine se găsesc mai mult decât la restul oamenilor. Prima ar fi corectitudinea, iar a doua imaginaţia.
2. Calitatea pe care doresc să o întîlnesc la un bărbat
În sens larg, un bărbat ar trebui să aibă coloană vertebrală. Dacă ne referim la acel bărbat, ar fi inutil să înşir aici o listă lungă de calităţi, pentru că lucrurile ar fi prea uşoare dacă totul s-ar rezuma la bifarea unor trăsături. Hai să zicem că un bărbat ar trebui să-mi ofere siguranţă (emoţional vorbind) şi încredere. Şi ceva sinceritate dacă se poate. (Îmi cer scuze că nu le-am povestit mai multe despre tine, Făt-Frumos)
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie
Graţia, inteligenţa şi demnitatea.
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei
Loialitatea. Faptul că mă pot regăsi alături de ei după mult timp, faptul că mă fac să mă simt mai bine prin simpla lor prezenţă, faptul că pot să fiu eu însămi fără teama că asta le-ar displăcea.
5. Principalul meu defect
Principalul. Ok, nu o să fac brainstorming cu toate defectele mele. Nehotărârea.
6. Îndeletnicirea mea preferată
Îmi place să îmi petrec timpul cu prietenul meu stabil, pe nume John. Are doar 8 megapixeli şi zoom 3x, compact, dar în ochii mei valorează mult. Şi mai citesc, dar nu vreau să afle John că îl înşel xD
7. Fericirea pe care mi-o visez
Undeva în viitor sper să ating perfecţiunea de care sunt în stare, să îmi găsesc locul meu în lume, să fiu împăcată cu mine şi înconjurată de oamenii care contează.
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
Mă sperie ideea de a fi trădată/dezamăgită de toţi oamenii la care ţin, de a rămâne singură, certată cu propria persoană.
9. Locul unde aş vrea să trăiesc
Eleveţia.
10. Culoarea mea preferată
Toate, depinde de stare.
11. Floarea care-mi place
Macii. Îmi plac şi garoafele, lăsând la o parte semnificaţia (auzisem pe undeva că sunt florile despărţirii)
12. Pasărea mea preferată
Nu ştiu ce pasăre aş fi...dar îmi plac vulturii.
13. Prozatorii mei preferaţi
Dovada culturii mele vaste e că îmi plac multe cărţi, dar puţini autori. Aglaja Veteranyi, Ernesto Sabato, Marin Preda.
14. Poeţii mei preferaţi
Lucian Blaga şi Nichita Stănescu.
15. Eroii mei preferaţi din literatură
Don Quijote, Rafal Wilczur
16. Eroinele mele preferate din literatură
Jane Eyre
17. Compozitorii mei preferaţi
Beethoven, Bach
18. Pictorii mei preferaţi
Salvador Dali
19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală
pas.
20. Ce urăsc cel mai mult
ipocrizia şi oamenii morţi pe dinăuntru.
21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere
Evident, ceea ce-mi lipseşte acum: mai mult curaj.
22. Cum aş vrea să mor
Dacă se poate, ceva scurt şi nechinuitor nici pentru mine, nici pentru alţii.
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă
Posesoarea Premiului Nobel pentru Înţelegere şi Indulgenţă. Iert multe.
24. Deviza mea

No matter how you look at it, there's always something worth a smile.

p.s. Completaţi-l şi voi ;;)

Our history will be what we make of it

2010-07-22T22:03:00.002+03:00

"Nu lăsa uitat tot ce-ai uitat"

Îmi place când mă regăsesc în lucrurile mici pe care le fac, când nu e nevoie să privesc în trecut pentru a afla cine sunt. Îmi place când nu îmi e dor de mine, când mă simt bine aşa cum sunt în prezent, chiar dacă nu ştiu exact cum sunt. Ieri e bun în măsura în care îţi spune cum ai ajuns unde eşti, în măsura în care te învaţă să te înţelegi. De Ieri îmi amintesc şi vreau să îmi amintesc în continuare. N-aş vrea să schimb, să uit, să ascund nimic de mine, pentru că nu pot să mă mint în mod intenţionat. N-aş vrea ca într-o zi memoria mea involuntară să mă pună faţă în faţă cu tot ce am încercat să şterg şi atunci să mă simt copleşită, fie de nostalgie, fie de regrete. Îmi asum acest Ieri în toată diversitatea şi realitatea lui, dar nu-l prefer în locul lui Azi, pentru că nu-l pot retrăi. Şi prefer amalgamul de sentimente de acum în locul certitudinii unui eu îndepărtat.

2010-07-15T22:08:00.002+03:00

Bună seara, bună seara...

Ăăă...da. Trebuia să continui o idee pe care am lăsat-o undeva la "note" pe telefonul mobil, la 1-2 noaptea şi trebuia să iasă un text profund, sensibil şi personal. Dar vara îmi topeşte orice urmă de ispiraţie/spirit poetic şi orice aş încerca să scriu, ar părea sec. Cu toate că sunt 1000 de lucruri care mă bucură/întristează/intrigă şi despre care aş putea să vorbesc. Nu-mi place de mine vara.

Până una-alta vă las nişte muzică frumoasă şi vă doresc o vară superbă! :)

2010-06-29T20:25:00.000+03:00

În oglinda spartă, îmi privesc pupila dilatată a sufletului şi, cu mâna întinsă, aştept crăpăturile să plângă cu un vis venit dintr-un timp mai colorat.

Geometrie

2010-06-02T00:38:00.001+03:00

Cineva încearcă să deseneze o figură geometrică desăvârşită, dar nu prea se pricepe la desen. Trasează o latură, apoi o alta şi formează un unghi oarecare.

Apoi se răzgândeşte, o şterge şi desenează alta şi se formează alt unghi.

În cele din urmă trasează o latură în continuarea celeilalte şi ajunge la unghiul perfect.

Dar cum rămâne cu toate ştersăturile şi cu urmele de creion care-au mai rămas pe hârtie?

2010-06-02T00:27:00.001+03:00

Eu ştiu că lumea are patru colţuri, dar noi nu ştiu noi câte avem şi nu ştiu ce busolă poate să ne spună unde suntem, unde mergem, de unde plecăm.

Nu ştiu de ce la noi nu se aplică legea gravitaţiei, de ce secundarul şi minutarul merg fiecare în direcţii diferite şi până la urmă ajung să se împiedice unul pe altul.

La noi anotimpurile se succed dupa cum vor ele; mugurii stau pe aceeaşi ramură cu frunzele care stau să cadă.

[...şi vântul cântă pentru fulgi care nu ştiu să danseze...]

Road to somewhere

2010-05-29T21:35:00.002+03:00

"Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine."

"Există momente când toate din capul tău te ţin departe de tine"- şi sunt destul de dese. Lucrurile care te îndepărteză de ceea ce eşti tu cu adevărat sunt mai multe decât acelea care te redau ţie însuţi. Ultimele sunt ca nişte indicatoare vechi, ruginite, aşezate pe cărări neumblate, pustii, pe care nu le găseşti pe hartă. Şi pe deasupra, n-au destinaţia scrisă pe ele; arată doar o direcţie. Trebuie să ai un simţ al aventurii destul de mare ca să ajungi la ele şi să le urmăreşti; sau să ai lângă tine pe cineva care cunoaşte bine locul. Dar şi atunci când găseşti unul! Sentimentul că n-ai trecut degeaba de atâtea răscruci...că eşti în locul potrivit. Chiar dacă nu eşti decât un călător care are cu el doar o trăistuţă ponosită, plină cu pagini de jurnal mototolite şi vise care mor de foame. Şi ceilalţi sunt la fel. Nici ei nu au mai mult. Sau au. Dar merg în direcţia greşită (chiar dacă e asfaltată)

În mintea copiilor

2010-05-25T21:55:00.003+03:00

"Înţelegi? E aşa de simplu că şi un copil de patru ani înţelege.

Repede, să dea cineva fuga şi să-mi aducă un copil de patru ani."

În fiecare dintre noi există cu copil care stă pitit într-un colţ şi se joacă liniştit. Din când în când se plictiseşte să se joace singur şi vine la tine. Vrea să te joci şi tu cu el, să-l bagi în seamă. Să te dai cu el în leagăn, să-i spui poveşti ca să adoarmă liniştit.

El ştie multe jocuri, unele cu reguli stupide, cu numărători în limbi care nu există, dar jocul ăsta pe care îl joci tu cu cei din afară, nu-l cunoaşte. Lui nu i se pare nici amuzant, nici distractiv.Şi când ceva nu-i convine, pune la nesfârşit enervanta întrebare "De ce?"

Când ţi-e lumea mai dragă, te trage de mânecă şi te întreabă asta. Iar tu...îi explici, ca unui copil de clasa I, de ce crezi că că se întâmplă lucrurile de care întreabă el. Raţional. Poate se plictiseşte şi te lasă-n pace. Aşa cum ai vrea să fie. Numai că el e copil, şi pe copii îi lasă rece faptul că tu înlănţui ideile coerent. Nu se lasă el păcalit de tehnica persuasiunii. Şi atunci te găseşti dezarmat în faţa realiţăţii, o vezi aşa cum e şi îţi pui şi tu întrebări, cu naivitatea unui copil. Şi eşti şi tu la fel de dezamagit ca şi el, când vezi că toată raţiunea ta nu te poate păcăli. Când unele din întrebările tale sunt de o naturaleţe atât de stupefiantă încît nu poţi decât să deschizi gura şi să îndrugi un "Pentru că...." şi apoi să taci, dezarmat şi ruşinat.

Ce poţi să faci...tu pe cine tragi de mânecă?

Să aştepţi ca acel copil să crească şi să înveţe să-ţi fie complice. Să înveţe să tacă şi să accepte faptul că inocenţa lui dăunează liniştii tale. Să înveţe să se joace ca un om mare.

Într-o zi oarecare...

2010-05-22T22:50:00.006+03:00

Într-o zi oarecare, într-o grădină oarecare, un om oarecare a plantat un copac oarecare, cu speranţa că la bătâneţe o să aibă la umbra cui sta. Însă o furtună a doborât copacul, înainte ca el să poată creşte. Şi locul a rămas gol.

Omului oarecare i-a părut rău şi a vrut să planteze altceva acolo, dar oricât a încercat, nu a reuşit. Nimic nu mai creştea în acel loc. Ani şi ani a încercat încontinuu, până cînd, bătrân, n-a mai avut putere şi s-a aşezat înfrânt pe pământul care nu mai primea nicio sămânţă. A închis ochii şi a avut un vis ciudat.

Se făcea că, după ce furtuna a doborât copacul, umbra lui a continuat să crească acolo, nestingherită. În fiecare an, înflorea şi apoi frunzele îi cădeau, dar niciodată nu făcea fructe. Şi totuşi, era un copac în toată regula, aşa cum şi-l imaginase, ba chiar mai frumos, pentru că avea strălucirea aceea irezistibilă pe care o au lucrurile ireale. Se putea odihni liniştit acolo. Vântul legăna crengile, care se îndoiau uşor, atingându-l. Încet-încet, începură să se strângă în jurul lui, sufocându-l, dar bătrânul nu putea să se elibereze. În zadar se lupta cu ramurile uscate...cu cât se mişca mai mult, cu atât strânsoarea devenea mai tare...era pierdut. Pierdut ca în braţele...

Se ridică brusc, trezit de zgomotul unui avion care trecea pe deasupra lui. Se uită în jur şi văzu o grădina goală. Atâta pustiu, şi el se încăpăţânase să planteze acel loc. Se chinuise atât de mult să planteze altceva acolo, încât uitase să aibă grijă de restul grădinii. Totul murise. Nu mai putea face nimic...aşa că se lăsă iarăşi să cadă pe pământ, la umbra copacului mort.

De data asta nu se mai luptă. Lăsă ramurile să-l cuprindă, le lăsă să-şi tragă viaţa din umbra lui, se lăsă acoperit de frunze uscate...tot umbre şi ele...

Imagine

Despre ploaie

2010-05-06T20:01:00.001+03:00

"Ploaia este invincibilă. Dacă ne concentram bine, ea se dovedeşte a fi un element trainic. Toate se usucă şi pier, în timp ce ploaia rămâne, mai tare decât platina sau diamantul. Îi simt nemărginirea şi liniştea, mă lipesc de trupul ei uriaş şi îi ascult respiraţia de monstru blând."

"Trăsăturile ploii au diversitatea însuşirilor omeneşti. Ploaia este sentimentală, pasională, timidă şi exuberantă. După ce s-a gândit bine de tot, a luat hotărârea să părăsească norii şi să se arunce asupra noastră. Pentru a o întâmpina cum se cuvine, trebuie să-i înţelegem personaliatatea."

"Uneori, ploaia mă face să mă îndrăgostesc fără să ştiu de cine."

"Ploaia poartă în sine genele copilăriei. Când eram mici, ne stropeam cu furtunul, ţopăiam în bălţi li ne băteam cu apă. Desigur, întrucât se pare că suntem oameni mari, o facem pe supăraţii atunci când, din falsă stângăcie, călcăm într-o băltoacă. Adevărul e că ne încântă împroşcăturile. Nu-i nimic dacă ne murdărim pe pantaloni sau pe şosete. Copilaria cade din ceruri. În taină, ne îngăduim să fim nişte îngălaţi."

"Când nu plouă, clipele de iubire se răresc. Ştim cu toţii: lumea se duce la Ibiza ca să facă amor, nu ca să iubească."

"Cei care se feresc de ploaie pierd şansa de a vedea cum li se năruie certitudinile şi cum li se transformă inimile."

"Ploaia este cuvântul de recunoaştere printre cei ispitiţi de o oarecare suspendare a lumii. Să spui că iţi place ploaia înseamnă să recunosti că eşti diferit…"

Martin Page

2010-05-03T23:17:00.005+03:00

Oamenii confundă un deja-vu cu un vis frumos avut demult,

confundă realitatea cu un vis

şi se aruncă în gol, crezând că o să se trezească înainte să se lovească de pământ.

Iar apoi, se feresc până şi în visele adevărate,

păşesc prudent pe nori, de teamă să nu mai cadă.

Adorm cu teama de a nu fi înghiţiţi de întuneric.

Se trezesc cu teama de a nu fi sfâşiaţi de răsărit.

Numai la amurg se simt în siguranţă, când soarele le priveşte apusul

şi se induioşează, poate, de ei...pentru că

ei nu mai au răsărit,

nu mai au stele.

În privirea lor tremură melancolia unui sfârşit care durează de prea mult timp.

...

2010-05-03T22:15:00.002+03:00

Lucruri frumoase

2010-04-15T20:51:00.001+03:00

Definiţia strigătului

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.
(Octavian Paler)

Paris, je t'aime

2010-04-10T22:44:00.000+03:00

Scenă din "Paris, je t'aime"... şi muzica...

N-are subtitrare, dar se înţelege ideea :D

Dance me to the end of love

2010-03-28T19:35:00.002+03:00

This is an amazing world.

2010-03-27T22:26:00.001+02:00

Dragi followerşi şi bloggeri,

Ne-am adunat aici, eu, Roxana şi prietenii mei imaginari care se hrănesc cu pufuleţi şi eugenii, pentru a discuta situaţia personajelor numite în popor "cocalari". Mai exact, în acest post vreau să îmi cer scuze în mod oficial acestor stimabili domni pe care i-am jignit şi desconsiderat cu prejudecăţile mele. Ce mă determină să fac acest lucru? Ei bine, avem chiar două situaţii concrete:

1. Butonam eu, plictisită, sub impresia că orice ar fi la tv , nu am cum să fiu impresionată, dar, again, Universul ţine să-mi demonstreze că nu le ştiu pe toate: Nicolae Guţă s-a apucat de cântat rock. Desigur, există şi un filmuleţ cu asta. El, regele/împăratul/faraonul manelelor, abordează acum şi acest gen de muzică şi îşi etalează talentul: link

Şi atunci mi-am dat seama că există numai un singur motiv pentru care cineva ar face asta...în fond, este vorba despre incredibila capacitate a unui om de a satisface cerinţele muzicale ale tuturor...nu remarcaţi această duplicitate? Acest Om este accesibil tânărului de rând, iubitor de Armani, adolescentului neconvenţional, care încearcă să nu se lase dus de curent, cât şi adultului în căutare de relaxare...Maestre, îmi cer scuze că v-am desconsiderat!

2. Cum mă plimbam cu o prietenă, trece pe lângă noi o maşină dotată corespunzător: băieţi şi sistem audio. Mă...tipi care scot capul pe geam şi urlă o melodie oarecare, să audă toată strada, am mai văzut, deci de ce mă miră? Păi ce urlau?

"A trecut atâta vreme de când a plecat, dar abia acum mi-e dragă cu adevărat!"

This is something new...Hm...Ducu Bertzi...deci stai să recapitulăm: pe lângă noi a trecut o maşină scumpă, din boxe urla muzica lui Ducu Bertzi, iar câţiva domnişori cu mine de cocalari au scos capul pe geam şi au început să urle şi ei versurile. Ok. Deci nu se exclud. Ar trebui în mod oficial să recunosc că sunt...surprinsă. :)))))

Holy Mother of God.

2010-03-20T20:31:00.001+02:00

Copil naiv, credeam că le văzusem pe toate, când, iată, ochii îmi sunt deschişi de incă o idee mirobolantă a unui american (E american, nu? Trebuie să fie american.), Derek Rake.

Şi ce zice omul ăsta? Ei, mergând pe principiul "populaţia masculină a planetei este atât de retardă încât şi-a pierdut instinctul de a atrage femele", el oferă publicului nefericit şi neispirat acest ghid intitulat "The Fractionation Formula".

Are şi trailer, cu muzică epică pe fundal, ca-n filmele de acţiune. Se pare că este cunoscut de un număr restrâns, restrâns de oameni (Jude Law, Robert Pattinson şi gaşca) , probabil au şi un ordin secret al masculilor seducători. Şi ce anunţă el? Păi ia să vedem:

The FractionationFormula™ Will Supercharge Your Seduction Powers To A Whole New Level!

Create attraction and emotional attachment in any woman, anywhere, anytime...
Use proven "mind hack" tactics to access her emotions and get her "addicted" to you... (pisi...uită-te aici în ochii mei...în 3 secunde o să mă iubeşti)
Get unfair advantage using state-of-the-art, cutting-edge psychology tactics that only a small number of men in this world know... (pfffoa. Şi comoara templierilor ştiţi unde e?)
Effortlessly beat other guys who are after the same women as you!

In this instant download guide, you will discover the following...

The biggest, baddest rule in seducing women that very few men know - if you know this, you'll already be ahead of most men in this game
How to use a simple "tease tactic" to capture a woman's attention within 2 minutes - a simple trick to appear interesting to any woman
How to get her emotionally hooked to you - by making her go through an "emotional hell ride with extreme ups and downs"...
What to say to a woman to create instant rapport...and to make her fall for you!

Dar vai. Tatăl lui Sigmund Freud este printre voi, bărbaţi, şi vă va ajuta în sfârşit. Vă daţi seama că omul ăsta ştie şi secretele piramidelor?

Şi cireaşa de pe tort: 100% legal and safe - it does not involve manipulating or tricking women in any way.

Deci staţi liniştiţi, nu ne manipulaţi. Amatori.

Deci, dragi reprezentanţi ai sexului tare, acesta este site-ul, downloadaţi ghidul.

http://fractionationformula.com/?13978

Later edit: Ce-mi apare când închid fereastra.

De ce îmi plac mie cărţile de la bibliotecă

2010-03-13T20:04:00.000+02:00

Pentru că au personalitate. Să luăm de exemplu acest exemplar din "Mărturisiri şi anateme", de Cioran, din 1994

About happiness

2010-03-04T20:35:00.000+02:00

Uite un om care ştie să exprime multe.

Tunelul

2010-02-27T19:31:00.004+02:00

Parcă trăiserăm pe două coridoare alăturate sau pe două tunele paralele, fără să ştim că mergem unul lîngă altul, două suflete asemănătoare în situaţii asemănătoare, întîlnindu-ne la sfîrşit în faţa unei scene pictate de mine, o scenă destinată numai ei, ca un anunţ secret al prezenţei mele, al faptului că cele două coridoare se împreunaseră, în sfîrşit, şi ora întîlnirii sosise. Ora întîlnirii sosise! Era adevărat, oare, că cele două coridoare se împreunaseră şi că sufletele noastre se contopiseră şi ele? Cîtă iluzie! Nu, coridoarele erau tot paralele. Doar zidul despărţitor era de data asta din sticlă pentru ca eu să-i pot vedea chipul tăcut şi de neatins... Dar zidul nu era întotdeauna din sticlă: uneori era din piatră neagră şi eu nu mai ştiam atunci ce se petrece de cealaltă parte şi nici ce făcea ea în aceste intervale. Mă gîndeam că poate în aceste momente chipul ei era altul, că surîdea poate altuia şi că toată această poveste cu coridoarele era doar o invenţie a mea şi că, în orice caz, exista un singur tunel, întunecos şi singuratic: al meu, unde îmi petrecusem copilăria, tinereţea, întreaga viaţă. în aceste părţi transparente ale zidului de piatră eu o zărisem pe această fată şi crezusem că venea pe un alt tunel, paralel cu al meu, dar ea aparţinea în realitate lumii largi, lumii fără de margini a celor ce nu trăiesc în tunele. Poate se apropiase din curiozitate de una din ferestrele mele şi văzuse spectacolul perpetuu al singurătăţii în care trăiam. Sau poate o intrigase limbajul mut şi secret al tabloului meu. Şi atunci, în timp ce eu îmi străbăteam coridorul fără sfîrşit, ea îşi trăia, afară, viaţa ei firească, agitată, ca toţi aceia care nu trăiesc în tunele; această viaţă curioasă şi absurdă în care există baluri, petreceri, veselie şi frivolitate. Şi se întîmpla ca uneori, cînd eu ajungeam la una din ferestrele mele, ea să se afle acolo, aşteptîndu-mă mută şi neliniştită (de ce să mă aştepte? şi de ce mută şi neliniştită?). Se întîmpla însă ca uneori ea să nu ajungă acolo sau să uite de sărmana mea fiinţă zidită-n tunel şi în astfel de situaţii eu să-mi lipesc obrazul de sticlă şi s-o văd în depărtare surîzînd sau dansînd, fără să-i pese de mine, sau, şi mai rău, să n-o văd deloc şi să-mi închipui că se afla în locuri inaccesibile sau murdare. Şi atunci simţeam că destinul meu era infinit mai trist şi mai singuratic decît îmi imaginasem.

Suflete

2010-02-23T23:13:00.001+02:00

Există suflete în care te prăbuşeşti şi le laşi gri, dezolate, pline de ruine.

Există suflete în care încolţeşti, dar din care eşti cules mai apoi.

Şi mai există suflete în care arzi, iar din cenuşă renaşti, tot acolo.

Le printemps

2010-02-21T19:20:00.006+02:00

Quand mille et une rêves prennent essor et s'élancent vers lui, en volant sans ailes,

quand les lettres aveugles se trébuchent, en essayant de dessiner son visage

et quand le coeur palpite rapidement dans ton sein, ne serres plus la clef dans tes poings, parce qu'ils deviendront si morts que les feuilles d'automne. Donne-le lui et, peut-être, tes doigts fleuriront et se hausseront vers le ciel, comme les branches des arbres dans le printemps.

Art

2010-02-21T01:21:00.003+02:00

What we see can become a painting,

What we hear can become a song,

What we smell can become a perfume,

But only what we love can become a r t.

Ink heart

2010-02-21T01:20:00.001+02:00

Ink heart ♥

Când ai emoţii, inima îţi bate mai tare. Sau, câteodată, îţi stă pur şi simplu în loc.

Nostalgie

2010-02-21T01:15:00.000+02:00

Le-am cerut cuvintelor să tacă,

vocilor să nu mai răsune.

Le-am cerut emoţiilor să se aşeze,

ca să pot culege apoi praful de pe ele.

Cu un suspin, le-am transformat în pulbere aurie.

Am fabricat amintiri şi am dat anotimpurilor nostalgie.

Cred că s-a terminat iarna. Mai e puţină zăpadă, dar s-a terminat iarna. O închidem şi pe ea într-un globuleţ de sticlă şi nu uităm să-l mai scuturăm din când în când.

Mai presus de cuvinte

2010-02-10T20:57:00.004+02:00

E liniştea ploii ce sugrumă cuvantul şi neliniştea frazei prea lungi, iar timpul stagnează patronând inerţia şi nevoia de necunoscut. E copilul din tine ce-ar vrea să retraiască măcar unele momente din basm deşi ploaia se tanguie şi-n el şi afară şi-o va mai face şi mult după punct. Am plătit cu timp speranţa-ntr-un alt fel de zi. Am plătit cu timp să uit de teama de-a mai privi încă o zi ce n-o aştept. Simt că mai e puţin şi am să cred că-s puţine cuvinte. Ai putea să găseşti citind printre rânduri prilej de-a călca pe porunci şi de-ar fi să regret să mă vindece timpul fiindcă n-am avut rabdare să-l pierd, iar noul lui curs şi-l va urma inocent şi totul va părea de neatins, iar gândul de ieri cineva-l va găsi poreclit de cerneală-ntr-un vers.

Şi-am depus jurăminte..mai presus de cuvinte
Şï-am sedus vorbe surde..spre un drum fără urme...

Elements

2010-01-27T21:34:00.004+02:00

| if you had words in your chest, would you hold your breath for fear they might hurt me? |

| if your eyes were suns, would you keep them shut for fear they might burn me one day? |

| if your tears were raindrops, would you be happy all the time for fear they might turn from light rain into a storm and I would drown in your sorrow? |

Because you see...I don't think I could do all that. So I just might be a really freakish season.

|sesiune|

2010-01-25T21:46:00.004+02:00

Alt examen, altă muzică :))

Ce-mi place să pierd timpul în sesiune...
[Mi-ar fi placut dacă ultimele posturi ar fi avut mai multe cuvinte şi mai puţine link-uri de youtube. Dar...poate în curând.]

***

So You Want To Be A Writer-Charles Bukowski

2010-01-20T19:38:00.001+02:00

if it doesn't come bursting out of you
in spite of everything,
don't do it.
unless it comes unasked out of your
heart and your mind and your mouth
and your gut,
don't do it.
if you have to sit for hours
staring at your computer screen
or hunched over your
typewriter
searching for words,
don't do it.
if you're doing it for money or
fame,
don't do it.
if you're doing it because you want
women in your bed,
don't do it.
if you have to sit there and
rewrite it again and again,
don't do it.
if it's hard work just thinking about doing it,
don't do it.
if you're trying to write like somebody
else,
forget about it.
if you have to wait for it to roar out of
you,
then wait patiently.
if it never does roar out of you,
do something else.

if you first have to read it to your wife
or your girlfriend or your boyfriend
or your parents or to anybody at all,
you're not ready.

don't be like so many writers,
don't be like so many thousands of
people who call themselves writers,
don't be dull and boring and
pretentious, don't be consumed with self-
love.
the libraries of the world have
yawned themselves to
sleep
over your kind.
don't add to that.
don't do it.
unless it comes out of
your soul like a rocket,
unless being still would
drive you to madness or
suicide or murder,
don't do it.
unless the sun inside you is
burning your gut,
don't do it.

when it is truly time,
and if you have been chosen,
it will do it by
itself and it will keep on doing it
until you die or it dies in you.

there is no other way.

and there never was.

[Arta nu se naşte din nimic; arta se naşte dintr-un sentiment]